
Și cum jeleam eu singurică, mi-am adus aminte de un supersite de aparate foto și accesorii, care aveau prețuri rezonabile și produse foarte bune: F64. Am intrat repede pe site și am văzut că au reduceri. Perfect, asta era salvarea mea. A dat norocul peste mine. Și cea mai tare chestie e că în zilele de 10 și 11 decembrie sunt super reduceri.
M-am uitat cu meticulozitate pe site-ul lor și am văzut că au produse din cele mai bune și oferă chiar o gamă variată de accesorii și aparate foto. Spre exemplu, un aparat foarte bun mi se pare Canon Powershot A800 de 10 MP, roșu ca Moș Crăciun, pe care vreau să i-l fac cadou celei mai bune prietene. După cum am spus, rămăsesem fără aparat foto. Și cum eram determinată să găsesc ceva pe gustul meu, la un raport foarte bun calitate-preț, am dat peste Nikon D5100, un aparat perfect pentru cei care vor fotografii profesionale.

În concluzie, găsești aparate pentru toate gusturile și toate buzunarele. Ai nevoie de card de memorie mai mare, vrei o husă pentru camera ta ca să o protejezi de ninsoarea care o să vină, nu te mai ține bateria la aparat atunci când faci un shooting? Chiar dacă ești profesionist sau te-ai inițiat în arta fotografiatului, dacă ești pasionat de fotografie sau doar vrei să ai amintiri din orice moment, F64 are tot ce vrei.
Mulțumesc celui mai bun site de echipamente foto din România pentru că m-au salvat Crăciunul acesta.
Postul participă la concursul organizat de BlogalInitiative și bineînțeles F64.
Te-ai angajat la teleshopping?:))
RăspundețiȘtergere