În ultimul an am învățat că prietenia nu înseamnă să fii tot timpul de acord cu ce spune cel mai bun prieten, ci să îți susții sincer opinia; poate unul din cei doi își va schimba părerea, întotdeauna în bine. Prietenia nu înseamnă numai să spui „da” la fiecare invitație a celui mai bun prieten în oraș, ci și la orice propunere îți face, mai ales atunci când are nevoie de tine, gen: cel mai bun prieten nu e bine deloc, sau e supărat și te întreabă „Ai treabă? Vrei să vii pe la mine? Bem un ceai, ne uităm la un film...” Și tu accepți invitația, fără să eziți sau să te gândești că mâine ai test și nu știi o boabă. Tu vrei să fii acolo pentru el. A fi cu adevărat cel mai bun prieten înseamnă să îi faci o vizită atunci când el nu se simte bine sau este bolnav, ori e supărat și o poți face și fără să întrebi înainte. Eu am avut norocul să îmi găsesc cea mai bună prietenă în clasa a VIII-a, deși o cunoșteam de mulți ani. Da, am avut și noi un moment melo-dramatic în care nu am mai vorbit o perioadă, scurtă, de timp. Și nu, nu ne-am certat atunci, am vorbit foarte frumos. Nu m-am supărat pe ea (doar pe moment:">) pentru că la scurt timp i-am dat dreptate și îmi dădusem seama de ce a vrut să se îndepărteze: mă schimbasem și devenisem ceea ce nu eram cu adevărat.

Pentru că ești scumpa mea!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu