sâmbătă, 21 aprilie 2012

Să ne rugăm Sfântului Internetului și bolilor cu transmitere sexuală!

Sfânta Gertrude de Nivelles, Sfânta care patronează surifobia (frica de șoareci) a fost o persoană dedicată religiei și rugăciunilor încă din copilărie, dorind că devină călugăriță. În credința catolică se crede că Sfânta Gertrude are puterea de a goni șoarecii și șobolanii care se adăpostesc în case și hambare, iar pomenirea sa în rugăciuni duce la vindecarea de frica irațională de șoareci.

Sfântul Hubert, Sfântul patron al vânătorii și protector împotriva câinilor turbați era foarte pasionat de vânătoare încă din tinerețe, nici o altă îndeletnicire nu-i aducea atâtea bucurii și satisfacții precum hăituirea și uciderea animalelor sălbatice de pe întinsele domenii ale familiei sale nobile. Momentul revelator al vieții sale a fost cel din dimineața de Vinerea Mare, când nobilul Hubert urmărea un cerb, între coarnele căruia a văzut o cruce înconjurată de o aureolă de lumină; ajuns acasă află că soția îi murise. Îți vinde tot ce avea și se mută la o mănăstire unde trăiește în penitență, rugăciune și studiu. În perioada Evului Mediu, Sfântul Hubert a fost unul dintre cei mai celebrați și onorați sfinți ai Bisericii Catolice. Sfântul Hubert este de asemenea patronul vânătorilor, al blănarilor, cojocarilor, crescătorilor de câini precum și a protector împotriva turbării.


Sfânta Monica, Sfânta patroană și ocrotitoare a alcoolicilor a fost căsătorită în tinerețe cu un păgân cu apucături violente pe nume Patricius. Fire blândă, pioasă și iertătoare, Monica s-a rugat toată viața sa pentru îndreptarea și convertirea soțului său, care într-un final a acceptat să devină creștin doar pe patul de moarte. La fel s-a întâmplat și cu fiul său, Augustin, care în urma rugăciunilor mamei sale a renunțat la o viață plină de orgii, pentru a deveni într-un final o persoană sfântă. Din acest motiv, Sfânta Monica este considerată patroana și salvatoarea celor căzuți sub patima beției.


Sfântul Dominic Savio, Sfântul patron al micilor infractori și al delicvenței juvenile a murit la doar 15 ani, ultimele sale cuvinte fiind Nu vă întristați, nu aveți de ce, văd în aceste momente niște lucruri atât de frumoase încât nu am cuvinte să le explic. La scurt timp după moartea sa se petrec unele miracole atribuite grației și binecuvântării sale. Minunile li se intamplau tuturor celor care se rugau tânărului, astfel încât in anul 1950, Dominic este beatificat și patru ani mai târziu sanctificat de Papa Pius al XII-lea. 


Sfântul Isidor de Sevilla, Sfântul patron al Internetului a fost în tinerețe învățător,  scriitor și reformator. Sfântul Isidor a fost declarat de către credincioșii catolici drept Sfânt patron al Internetului.

Sfântul Brendan Navigatorul, a devenit Sfântul patron al balenelor în urma unei întâmplări ciudate. Sfântul Brendan străbătea Oceanul Atlantic cu scopul de a evangheliza toate insulele întâlnite în cale. La un moment dat a acostat pe o mică insulă pentru a oficia slujba de Paște. După ceva timp abia au descoperit că defapt acea insulă era defapt spinarea unei balene.

Sfântul Rene Goupi, Sfântul patron al anesteziștilor a fost medic într-un spital canadian.  Acesta a fost torturat cu cruzime până când a murit, deoarece a făcut semnul crucii deasupra capului unui copil, ceilalți crezând că îi făcuse o vrajă. Ca urmare a morții violente și a torturii de care a avut parte, el este considerat patronul spiritual al pacienților care urmează să fie anesteziați, precum și al medicilor care administrează anestezia.



Sfântul Fiacre, Sfântul patron al bolilor cu transmitere sexuală cunoștea secretele multor plante medicinale. Spre sfârșitul vieții sale, Sfantul Fiacre s-a stabilit în Franța unde a primit o bucată de pământ pe care și-a construit o colibă unde acorda îngrijiri medicale gratuite tuturor celor suferinzi. Sfantul Fiace a fost pomenit întotdeauna în rugaciunile celor suferinzi de boli cu transmitere sexuali, fiind în acelasi timp Sfântul patron al grădinarilor și al taximetriștilor.

Day 13

Somewhere you'd like to move or visit. 

Mmmm... Sunt multe locuri foarte bune pentru vizitat și altele care ți-ar face traiul unul de vis. 
Mi-ar plăcea să locuiesc, pentru o perioadă relativ scurtă, cam o lună, într-o țară din lumea a treia. Mi-aș dori asta, pentru că e o experiență inedită să vezi de aproape, modul autentic de viață al oamenilor care nu au curent, robinet sau calorifer. Să vezi cum își trăiesc viața de zi cu zi, cum acționează în diverse situații și cum reacționează la venirea unui străin în habitatul lor. Deși presupun că reacția lor nu va fi una foarte încântătoare și dulce, că nu au comitet de întâmpinare, eu sper totuși că am să pot dormi noaptea, fără sa-mi fie frică că ar putea intra cineva noaptea în umila mea colibă să-mi taie gâtlejul de orășean mai evoluat decât ei (no offense!). Mereu am fost fascinată de modul în care pot eu supraviețui (mai mult decât trăi) în condiții minimale.
Oricum, aș fi foarte mulțumită dacă în viață aș avea banii și timpul necesar să mă mut dintr-o zonă în alta, de preferat cât mai variate din toate punctele de vedere (oameni, cultură, zonă geografică, climă, istorie, faună/floră etc.) Dar cu o viitoare meserie de arheolog, tot ce e posibil!
De vizitat, ar fi ceva locuri, precum Egipt (care nu-mi scapă niciodată), Japonia, Rusia, Marea Britanie, Germania, Australia, SUA... 
Asta așa, ca să o luăm în linii mari.

miercuri, 18 aprilie 2012

Ce poți face cu 12.000.000 de oase umane?

Simplu! Poți face o biserică! Nu mă crezi? Here you go:

Sedlec Ossuary (Osuarul Sedlec, cunoscut și ca Biserica Oaselor) este o mica Biserică catolică, realizată în stil gotic, localizată sub Biserica Tuturor Sfinților din Sedlec, o suburbie a orașului Kutná Hora din Republica Cehă, fiind una dintre cele mai populare atracții turistice din țară. Osuarul ar avea între 40.000 și 70.000 schelete complete de om (mă gândesc cum de au făcut rost de atât de multe oase. hm.....) Oasele au fost aranjate în așa fel încât servesc drept decorații, dar și mobilă pentru capelă. 
Poate vă pare sinistru la prima vedere, dar cu siguranță e ceva minunat. E ceva cum rar întâlnești și pentru cei care au ocazia și își permit, cu siguranță ar trebuie să viziteze zona. Mie una, sincer, nu mi-a plăcut niciodată să întru într-o biserică, dar aici aș merge cu siguranță. Și ca viitor „cititor de oase”, m-aș topi de bucurie și extaz să am ocazia să intru și să mă pot holba în voie la toate oasele alea.











marți, 17 aprilie 2012

Hai cu turma!


Vorbeam zilele trecute cu un amic și la un moment dat l-am întrebat de ce tot timpul el e de acord cu toată lumea, îi plac toate chestiile nou apărute și se dă în vând după orice e nou, indiferent dacă e genul lui sau nu. Mi-a răspuns ca o face pentru că cei din jurul lui fac asta, el vrea să fie acceptat de cei din jurul lui și atunci, automat, îi plac aceleași lucruri ca celor din jur. 
Reacția mea a fost ceva de genul WTF? 
O persoană nu trebuie să fie condusă de regulile comercialului. Să fii unic și să ieși din tipare, să nu faci ce face toată lumea, să fii altfel, să aduci ceva nou față de cei din jurul tău e bine. Uneori e bine să fii diferit și de prietenii tăi. Nu te condamnă nimeni dacă tu ești diferit. Ca să fii acceptat de cei din jur nu trebuie să faci neapărat același lucru ca și ei. Nu trebuie să fii ca o maimuță care face tot ce vede. 
Atunci te pierzi pe tine însuți, nu mai ești unic, ești doar o copie a celor din jur. Nu mai ai nimic care să te definească pe tine ca persoană. Te poți defini doar prin trimitere la cei din jurul tău. Nu ai nimic special, nimic al tău, nimic care te face remarcabil. Până la urmă ai să ajungi cu totul să fii umbra prietenilor tăi. 

Să fii diferit de ceilalți, să ieși puțin din tipare, să nu te lași influențat de toată lumea, să nu faci tot ce fac prietenii tăi dacă nu-ți place înseamnă că ești TU! Și nu o copie a celor din jur. 

luni, 16 aprilie 2012

Arta de dragul artei

Pentru mine scopul artei nu este acela de a crea ceva frumos, ceva plăcut vederii. Scopul artei de fapt și de drept e acela de a transmite ceva, de a arăta lucrurile în mod diferit, de a aduce ceva nou, de a surprinde în primul rând. Și asta trebuie să fie făcută într-o manieră în care   să fie și plăcut vederii.  Așa că mulți au făcut, de când a luat omul dalta sau pensula în mână pentru prima dătă, artă de dragul artei. De ce?
De exemplu, cele mai bune picturi sunt cele care transmit ceva, care te fac să le privești minute în șir pentru a găsi mesajul sau pentru a-ți da seama ce vrea să spună pictorul prin desenul său. Treaba asta a făcut-o foarte bine Picasso, sau pictorii cubiști, dadaiști etc. Sau cei care au fost adepții artei abstracte. Ăia care te surprind, care lasă o amprentă. 
Și așa de plictisitoare, fără sens sunt cele care reprezintă portrete. Știți, pictura religioasă, portrete ale unor oameni înstăriși care vroiau portrete. Sau pur și simplu tablouri care reproduc imagini și situații banale. Da, dacă ele sunt reprezentate într-un mod unic, atunci e clar artă! Dacă un pictor reușește să vadă într-un lucru banal ceva neobișnuit, nebăgat în seamă, ceva ce nimeni nu a mai văzut până atunci și reușește să redea asta în pictură, atunci ce a făcut el a artă! E ca atunci când te uiți la un gândac, de exemplu, și în loc să vezi o chestie cu multe picioare care mușcă și îți mănâncă ficusul din bucătărie, vezi o creatură care e diferită de tine. Nu zi că e urât și nu te întreba cum poate să existe așa ceva în lume. Poate gândacul ăla se gândește „cum pot trăii creaturile alea gigantice așa, fără aripi, fără antene. Oare ele cum simt gustul, mirosul? Cum se pot descurca cu membrele alea așa mari și grele? Ce ridicol arată cu degete.” Așa e și cu arta. Trebuie să surprinzi ceva ce merită văzut, știut.

Analizați puțin comparativ primele două picturi cu ultimele două. Da, poate că primele două par desenate ca de un copil de 5 ani, dar transmit ceva, pe când ultimele două sunt doar niște picturi care reprezintă oameni și atât! Poate nici nu sunt cele mai bune exemple! Dar, uite ce drăguț arată pisica asta așa multicoloră cum se joacă cu un ghem de ață și face cu ochiul. Și la nenea ăla din dreapta. Sau or fi doi neni...
 

Cele mai ciudate 50 de legi din lume



    1. În Elveția este ilegal să trântești portiera oricărei mașini.
    2. În anul 1979 regimul politic din Irak a interzis filmele cu arte marțiale.
    3. În Danemarca legea permite deținuților să evadeze din închisori.
    4. În Myanmar este ilegal să accesezi Internetul. Oricine o face ajunge să stea ani buni după gratii.
    5. Pe timpul desfășurării Primului Razboi Mondial, bărbații care erau dovediți homosexuali, erau executați pe loc, fără niciun proces.
    6. În Singapore este contrar legilor acestei țări să mesteci banala gumă de mestecat.
    7. Datorită faptului că celebrul personaj animat Donald Duck nu purta pantaloni lungi, filmele de desene animate care-l aveau drept erou principal au fost interzise de lege în Finlanda.
    8. În anul 1935, guvernul României a introdus o lege prin care personajul de desene animate Mickey Mouse a fost interzis pe motiv că era atât de urât desenat încât speria copiii mici.
    9. În urmă cu peste 2.000 de ani, Caesar a interzis accesul carelor în Roma, pe motiv că încurcau și aglomerau circulația cetățenilor romani.
    10. În Marea Britanie legea permite oricărei femei gravide să urineze oriunde dorește, fără să poate fi trasă la răspundere.
    11. În Anglia oricine lipește greșit o marcă poștală care o reprezintă pe regină, poate fi acuzat de trădare de țară.
    12. În statul american Florida este interzis orice act sexual cu un porc spinos.
    13. În Texas, porcii care fac sex în apropierea oricărui aeroport încalcă o lege încă în vigoare care-i incriminează direct pentru astfel de fapte.
    14. În orasul Alexandria din statul american Minneapolis există o hotărâre legală care-i interzice oricărui bărbat caruia-i miroase gura a pește să aibă vreun contact sexual cu o femeie.
    15. În statul Carolina de Nord este interzis de lege să înjuri în prezența morților.
    16. Legile statului Ohio pedepsesc cu închisoarea pe oricine încearcă să îmbete un pește.
    17. În statul Florida, dacă o femeie nemăritată sare cu parașuta în zilele de sâmbătă, aceasta ajunge la închisoare.
    18. Tot în orasul Alexandria din statul Minneapolis, daca răsuflarea unui barbat miroase a usturoi sau ceapă, acestuia îi este interzis de lege să aibă orice fel de contact sexual cu soția sa.
    19. În capitala statului El Salvador, orasul San Salvador, există o lege care condamnă la moarte prin împușcare în fața unui pluton de execuție orice șofer prins băut în interiorul capitalei.
    20. În orașul englez York există încă în vigoare o lege datând din Evul Mediu care îi permite oricărui cetățean al orașului să ucidă orice scoțian întâlnit în York, doar dacă scoțianul vizat poartă asupra sa un arc și o tolbă cu săgeți.
    21. În Anglia anului 1837, daca un barbat săruta o femeie fără voia ei, exista o lege care îi permitea femeii sărutate forțat să îl muște de nas cât se poate de tare pe bărbatul vinovat.
    22. În statul american Vermont, pentru orice femeie care vrea să poarte o proteză dentară, este nevoie de acordul scris și semnat al soțului acesteia.
    23. Dacă ajungi cumva în orasul Logan County, să nu săruți niciodată o femeie care doarme, indiferent dacă îți este soție sau prietenă. Legile acestui oraș pedepsesc acest gest cu închisoarea.
    24. În Paraguay duelul este permis de lege atâta timp cât cei doi participanți la duel fac dovada că donează sânge spitalelor.
    25. Hipnoza este o practică interzisă în școlile publice din orașul american San Diego.
    26. În timpul regimului politic taliban din Afganistan, clericii musulmani au adoptat o lege care le interzice femeilor să poarte șosete de culoare albă pe motiv că astfel bărbații se excită sexual în preajma lor.
    27. În statul american Iowa, dacă un bărbat sărută o femeie mai mult de 5 minute neîntrerupte, fapta se consideră infracțiune, iar barbatul pătimaș riscă închisoarea.
    28. Acum circa 300 de ani orice cetățean japonez care încerca să părăsească Imperiul Soarelui Răsare era condamnat pe loc la decapitare pentru trădare de țară.
    29. În orasul Eureka din statul american Nevada legea interzice ca un bărbat cu mustață să sărute o femeie.
    30. În Bangladesh chiulitul de la școală este interzis de lege. Orice elev prins în afara orelor de curs ajunge la închisoare.
    31. Orașul St. Louis din Missouri are în vigoare o lege conform căreia este interzis ca un bărbat să salveze o femeie aflată în pericol dacă aceasta este îmbrăcată în pijamale.
    32. Pe teritoriul Franței este ilegal să dai numele de Napoleon unui porc.
    33. În orasul Baltimore din Maryland este ilegal să intri cu un leu într-o sală de cinema.
    34. Este contrar legii pentru orice cetățean britanic să moară în interiorul Palatului Parlamentului din Londra.
    35. Dacă ajungeți în orașul Miami din Florida rețineți că este interzis de lege să imitați orice fel de sunete emise de animale.
    36. În Bahrein este interzis de lege ca un barbat ginecolog să examineze direct organele genitale ale unei femei.
    37. În statul american Oklahoma orice persoană care se strâmbă în mod voit la un câine ajunge la închisoare sub învinuirea de agresiune asupra celui mai bun prieten al omului.
    38. În Liban, bărbaților le este permis să întrețină acte sexuale cu animalele de sex feminin. Dacă în schimb un bărbat este surprins în timpul unui act sexual cu un animal de sex masculin este pedepsit cu moartea fără niciun fel de proces.
    39. Singura țară din lume care nu a cenzurat niciun film porno este Belgia.
    40. În orasul italian Milano există o lege locală care îi obligă pe cetățeni să zâmbească tot timpul, cu excepția situațiilor când merg la spital sau la înmormântări.
    41. În statul american Washington, dacă un cetățean se laudă în public că are părinți bogați și influenți, persoana în cauză ajunge la închisoare.
    42. Exista o lege în orasul Oxford din statul Ohio care interzice oricărei femei să se dezbrace în fața unei fotografii care reprezintă un bărbat.
    43. Legile orașului Willowdale din statul Oregon interzic oricărui bărbat care face dragoste cu o femeie să înjure sau să blesteme pe durata întregului act sexual.
    44. În timpul oricărui act sexual petrecut în orașul Conorsville din Wisconsin, este interzis de lege ca un bărbat să traga cu o armă de foc în momentul în care partenera sa se apropie de orgasm.
    45. Orice femeie aflată pe teritoriul orașului Tremorton din statul Utah va ajunge la închisoare dacă face dragoste cu un bărbat în interiorul unei ambulanțe.
    46. În Indonezia legea pedepsește masturbarea efectuată fie de bărbați sau femei cu moartea prin decapitare.
    47. Până în prezent, 24 de state americane dau câștig de cauză divorțului intentat de orice femeie care pretinde că soțul său este impotent.
    48. Dacă ajungeți în statul american Kentucky, să nu transportați niciodată cornete de înghețată în propriile buzunare. Există o lege în vigoare conform căreia puteți ajunge la închisoare pentru această faptă.
    49. Dacă transportați o bombă nucleară în orașul Chico din California, sunteți pasibili de o amendă de doar 500 $.
    50. În Danemarca există o lege care îi obligă pe toți posesorii de automobile să se uite sub propriile mașini în căutarea unor eventuali copii ascunși acolo înainte de a urca la volan.

    Sursa: descopera.ro