Mircea Badea își bate joc

Mircea Badea este o persoană care se consideră spuma mării, sâmburele din caisă, ăl mai mare din plebea societății. Lucru care mie mi se pare total eronat și probabil și multora la fel. Da, unii or să vină sa-mi dea în cap, că nu, Mircea Badea e defapt un tip super tare, care știe să comenteze o știre și să facă un show. Foarte bine, fiecare cu părerea lui, nu condamn pe nimeni, din contra, aștept păreri și pro și contra a ceea ce zic eu aici pe blog. 

Faza de mai jos mi se pare total exagerată și nu pot să înțeleg de ce a făcut chestia asta în direct. Frate, ești ofticat pe mouse, bine, ia publicitate, ieși afară și trântește-l până îți nu mai ai deloc aer, treci cu mașina peste el, fă-l bucățele mici mici. Dar nu fă chestia asta când te vede o țară întreagă. Mie nu mi se pare nici comic, nici spectacol, nici nimic. Mi se pare o mare tâmpenie din partea lui.

Ok, îți bați joc de mouse, îl dai gata cu mișcările tale de arte marțiale, dar ce mai ai și cu săracu laptop??? Până la urmă îți permiți să distrugi un mouse, că nu e scump. Dar un laptop nu e chiar 500 de lei... Sau poate că la banii lui își permite mouse și laptop nou la fiecare emisiune!

Să fim serioși, ai luat-o pe coajă la faza asta Mircea...

Jurnal în exil

Jurnal în exil

Ziua 1

Într-o anume zi din an, aceea pe care tu o consideri ca fiind una specială sau diferită, dai drumul gândurilor ce-ți frământă mintea și sufletul, umplând pagini întregi cu sentimente din cele mai adânci și pure.  Așa începe povestea mea!

Voi porni să scriu despre prima zi a exilului meu, o zi pe care nu credeam vreodată că o să o regret. Acum aș vrea să dau orele în urmă, dar știu că nu pot. Tot ce trebuie să fac este să mă consolez cu gândul că oricum nu voi putea recupera niciodată acest timp și că pagina istoriei zilei de azi a fost deja scrisă cu cerneală permanentă. Vorbele pe care le-am spus nu se pot lua înapoi, iar gesturile făcute nu se mai pot retrage...

Cum am putut face așa ceva? Ce oare m-a orbit în așa fel încât să iau asemenea decizie? Cum de m-am lăsat să fac asta?!? Sophia, trezește-te! Ce este cu tine? Ești conștientă de ceea ce ai distrus?

Se spune că prima dragoste nu se uită niciodată. Sau... așa ar trebui. Eu cred că acesta este momentul în care  ne lăsăm copilăria în spate. Lumea din jur capătă brusc alte dimensiuni și forme, care ne fascinează, ne uimesc și ne sperie în același timp. Eu îmi voi aduce aminte cu siguranță toată viața de prima mea dragoste. Îmi vin acum raăid în minte momentele în care m-a luat prima dată se mână, ziua în care ne-am îmbrățișat prima dată și cel dintâi sărut. Orice detaliu, oricât de nesemnificativ, este totuți extrem de bine întipărit în scoarța memoriei mele.

Cine a fost prima mea dragoste? Îl cheamă Liev. E atât de perfect prin simplitatea lui. E special prin felul de a fi, are ceva anume ce m-a atras la el din minutul în care l-am cunoscut. Pentru mine el este tipul băiatului perfect, acea imagine idilică la care toate fetele visează. Îmi dă și acum acei fiori calzi atunci când mă privește în ochi, îmi topește inima cu fiecare atingere, îmi umple mintea cu bucăți din imaginea lui în timp ce îmi exilează sufletul undeva departe, alături de al lui.

Nu vreau să readuc trecutul în prezent și nici să rememorez clipe apuse. Vreau doar să le aduc înapoi, să le trezesc, să le fac reale din nou.

Aș vrea să existe cineva sau ceva, o metodă care să mă elibereze, care să-mi arate cum e mai bine de făcut în acest moment. Să-mi dea una și să mă trezească. Să mă facă să înțeleg să în viață nu se face ceea ce am făcut eu. Apoi să mă ridice de jos, să mă scuture de praf și să mă pregătească pentru noile lovituri ce vor veni.

Când îți aduci aminte...

Azi mă fâțâiam eu prin documentele din calculator și dau din întâmplare peste o chestie scrisă de mine cam acum un an jumătate. Pe lângă faptul că m-a amuzat destul, am rămas și surprinsă (nu știu dacă într-un mod plăcut sau nu) de cum gândeam eu atunci. Puteți să o citiți mai jos, să vă minunați și voi de ingeniozitatea licuricilor mei de pe creier de acum mult timp. Doamne, ai milă de mine, că eram mică și cam oarbă și nu vedeam în jurul meu. 

Unde oare mi-a fost capul??? :))

Agonie-ntr-un pahar cu gheață

Urăsc! Urăsc să fiu trădată. Poate (defapt nu poate, ci cu siguranță) sunt mult prea naivă, prea copilăroasă, prea stupidă și inocentă pentru a păstra în suflet ura și nedreptatea. Iert fără încetare persoanele din jurul meu, persoane ce nu ar merita asta. Îmi doresc ca inima mea să aibă niște granițe bine definite. Am să ma apuc să zidesc, să pun cărămidă cu cărămidă, să consolidez un zid înalt, uriaș, la mariginile inimii mele, să nu las pe nimeni să intre acolo fără acordul meu și fără o lungă cercetare; pentru că altfel nu se mai poate.

Chiar și oamenii pe care îi iubești te dezamăgesc uneori; până la urmă e inevitabil. Și problema cea mai gravă este că acestea te afectează cel mai mult. Te doare de o mie de ori mai tare atunci când cele mai dragi persoane te trădează și te dezamăgesc, fie că au vrut sau nu să te „ucidă”, fie că și-au dat seama de ceea ce fac sau nu.

Timpul nu vindecă de cele mai multe ori o rană sufletească, ci mai mult o întipăresc încet dar sigur pe scoarța sufletului tău. Sau poate că o vindecă, dar doar de suprafață. Dragostea e cea care te „însănătoșește” cu adevărat până la urmă. Dar, oricât de mult ar face asta, oricât de mult te-ar însufleții, cicatricea aceea adâncă va rămâne acolo mereu.

Apoi realizezi că ai nevoie de dragoste. Și-atunci ce faci??? Te întorci, desigur, deși ți-au greșit, la oamenii pe care îi iubești...

Te simți trădat, și cazi din locul în care te aflii... Ești total demoralizat și decăzut... Ți se frâng aripile de atâta mâhnire și agonie. Ai vrea să nu fie așa, ai vrea să nu te fii dezamăgit, ai vrea ca el să n-o fi sărutat... Dar, din păcate, acel sărut, tot le-a unit buzele într-un blestem. În astfel de momente inocența copilăriei dispare subit. Oricum pălise demult...

Îl iubești. Defapt da, chiar îl iubești, deși știi că ți-a greșit.  Prea devreme, dar asta e; îl iubești și n-ai ce-i face, nu-ți poți comanda inima. Dar te trădează; te-a trădat! Ce faci? Îl iubești în continuare, că na... doar ții la el, doar cu el te trezești dimineața în gând, pentru el te rogi să se termine orele de școală mai devreme, pe el ai vrea să-l vezi o noapte-ntreagă în cearcafurile albe cu trandafirii roșii ce miroase a dragoste și a cafea-de-dimineață, pe el ai vrea să-l săruți ca pentru ultima dată. Dar la faza asta, cineva ți-a luat-o înainte! Și asta nu o poți îndrepta!

Nu vrei să-l lași să te calce în picioare, pentru că nu vrei să-ți distrugă demnitatea. Și te doare, te doare enorm, te sfâșie, te omoară încet, te torturează mai rău ca metodele antice de tortură, te înțeapă ca un venin nociv în inimă... și n-ai ce face, decât să te lași otrăvită, sperând că data viitoare nu te mai ucide cu acel ser amar distrugător...

Cu drag,

EA

Frumusețea duce uneori la prostie!

Eu nu pot să înțeleg acele persoane care, deși arată foarte bine sau sunt deja slabe, vor să dea jos câteva kilograme. La fel și prostia asta cu talia de viespe. Mi se pare o tâmpenie totală, pentru că îți distruge în primul rând sănătatea, într-un mod iremediabil. 

Pe tanța asta o cheamă Cathy Jung și are cea mai mică talie din lume, adică 20 de centimetrii. Femeie, ești întreagă la minte???

Nu o să accept niciodată toată treaba asta, indiferent de ce mi se spune. Femeia ideală trebuie să aibă talie de viespe? Se pară că voi o luați cam ad literam de chiar mai aveți câțiva centimetrii și ajungeți chiar la dimensiunile unei viespii. Nu înțeleg cum femeia asta poate trăi așa. Ea mai e sănătoasă? Unde e burta, stomacul ei? Unde naiba îi sunt toate organele din zona aia? Mie una mi se pare că e total deformată. 

Ori sunt eu țicnită și exagerată, ori femeia asta are o mare problemă. 

MIRC - messenger-ul copilăriei noastre

 Mai țineți minte programul ăsta? Pentru mine a fost primul pas pe care l-am făcut când am dat de internet, desigur, nu la mine acasă. Atât de mult timp am petrecut pe mIRC înainte să trec la messenger, încât si acum cred că aș mai ține minte cum se umblă. Îmi aduc aminte cum vorbeam cu tot felul de retardați și obsedați sexual, făcând mișto cu vărul meu de ei. 

Având atunci o fixație cu diminutivul „denisuk” și cu nr 7, tot îmi puneam „denisuk07” sau „denisa7” ca nume și mulți obsedați săreau, crezând că am 7 ani. Cică trebuia să ai nickname-ul de felul: numele tău mic sau porecla și vârsta. Prostii! :))

Am văzut acum, când căutam o imagine pentru post, că încă mai există, chiar au și site. Mă întreb dacă sunt la fel de în vogă ca acum vreo 10 ani. 

Bucureștiu' says Welcome...

...to HELL!

Nici bine nu am ajuns și deja urăsc orașul cu o pasiune greu de egalat. Deși e a treia oară când vin în acest „ colț de paradis” și nu pot spune că am văzut multe sau că îl cunosc foarte bine, e oribil. Aici se adună toată prostia țării!! Cââââh!!!

Pe drum am călătorit bine, deși am avut un somn chinuit din cauza a două specimene care mă tot trezeau: o tipă care tot tușea sau ce făcea ea acolo, dar era tare enervantă și o tanță care a vorbit tot drumul la telefon!!! Femeie, nu ne interesează dacă Gina s-a externat sau dacă Bărbulescu și-a plătit rata la bancă. Era un fel de femeie care știe tot ce mișcă, tot ce respirp și tot ce e secret. 

Pe drum ne-am oprit undeva (?) și am văzut o reclamă publicitară foarte hazlie, la Lays, care zicea „Înghite doar adevărul!”. 

Pe la intrarea în București o chestie foarte curioasă mi-a atras atenția: dintr-un morman de zăpadă se vedea o oglindă retrovizoare de mașină, ca mai apoi să observ că defapt sub toată acea aglomerație de fulgi de nea se afla cu adevărat o mașină. Săraca, aia nu mai iese de acolo decât la dezgheț. Și încă ceva, în jumătate de oră am văzut nu mai puțin de 4 ambulanțe trecând pe lângă noi. Super!

Acum mă bucur că am dat de căldură, în sfârșit și că pot să mă odihnesc puțin și să pap. Între timp mă pregătesc pentru marele eveniment de mâine (pe naiba), examenul meu IELTS. Uraaaaa!!! Să strigăm cu toții „Baftă!”. =))

O idee revoluționară

Tot timpul îmi vin în minte tot soiul de idei, care mai de care mai tâmpite, care mai revoluționare, care mai dubioase și tot așa. Însă de mică am avut un fel de obsesie ce se numea ceva de genul „Ce gândești acum?”. 

Eu vroiam ca toți oamenii din lumea asta să aibă deasupra capului un fel de holograme unde să scrie numele, vârsta și ceea ce gândea persoana respectivă în orice moment. Adică se putea schimba din secundă în secundă, în funcție de ceea ce zicea ăla în mintea lui. Mi se părea o chestie super șmecheră, eu mereu fiind o super curioasă, vrând să știu ce gândește lumea atât despre mine cât și în general.

Acum că am mai crescut (în înălțime doar :))) mi-am dat seama că nu e cea mai happy idee ever, deși uneori ar fi o chestie super tare. Vă dați seama cum foarte mulți oameni din publicitate sau din lumea politică vor ajunge foarte nașpa cu o chestie de genul ăsta. Sau să stai cu prietenul/prietena ta și deodată să te gândești la fosta/fostul.  Sau mai rău, când au și eu momentele lor speciale, când se iubesc cu foc și patimă, unul din ei să se gândească la cu totul și cu totul altceva. Awkward!!! Multe, ar fi multe momente în care o chestie de genul ăsta ar face numai rău...

Totuși, dacă se inventează așa ceva, am să susțin proiectul :))

Pur şi simplu o iubesc!

Unii oameni sunt pur și simplu norocoși să aibă alături persoane minunate pe care pot conta oricând, persoane catalogate de obicei „cei mai buni prieteni”. Am și eu așa ceva, puțini cei drept, dar știu sigur că sunt lângă mine oricând, indiferent de problema cu care vin să le plâng pe umăr. Și oricum, în ultima vreme e tot mai greu să menții o relație de prietenie, având în vedere cum sunt oamenii de azi.

În ultimul an am învățat că prietenia nu înseamnă să fii tot timpul de acord cu ce spune cel mai bun prieten, ci să îți susții sincer opinia; poate unul din cei doi își va schimba părerea, întotdeauna în bine. Prietenia nu înseamnă numai să spui „da” la fiecare invitație a celui mai bun prieten în oraș, ci și la orice propunere îți face, mai ales atunci când are nevoie de tine, gen: cel mai bun prieten nu e bine deloc, sau e supărat și te întreabă „Ai treabă? Vrei să vii pe la mine? Bem un ceai, ne uităm la un film...” Și tu accepți invitația, fără să eziți sau să te gândești că mâine ai test și nu știi o boabă. Tu vrei să fii acolo pentru el. A fi cu adevărat cel mai bun prieten înseamnă să îi faci o vizită atunci când el nu se simte bine sau este bolnav, ori e supărat și o poți face și fără să întrebi înainte. Eu am avut norocul să îmi găsesc cea mai bună prietenă în clasa a VIII-a, deși o cunoșteam de mulți ani. Da, am avut și noi un moment melo-dramatic în care nu am mai vorbit o perioadă, scurtă, de timp. Și nu, nu ne-am certat atunci, am vorbit foarte frumos. Nu m-am supărat pe ea (doar pe moment:">) pentru că la scurt timp i-am dat dreptate și îmi dădusem seama de ce a vrut să se îndepărteze: mă schimbasem și devenisem ceea ce nu eram cu adevărat. 

O iubesc, pentru că o pot numi cu adevărat cea mai bună prietenă. Este alături de mine atunci când ceva nu e bine, fie că mă doare o măsea sau că m-am certat cu ai mei și cerul se rupe în două. M-a ascultat de fiecare dată de la început până la sfârșit, printre lacrimile mele în hohote sau râsetele până la urechi, fără să mă întrerupă. Mi-a dat mereu sfaturi foarte bune, fără ca eu să i le cer de fiecare dată. M-a ajutat mereu să trec peste cele mai mari hop-uri din viață și a fost lângă susținătoarea mea în orice plan nebun sau orice vroiam să fac.

Pentru că ești scumpa mea!!!

Bună asta!

Numai idioții n-au nici o îndoială.

- Sunteți sigur?

- Absolut sigur.

Concurs de glet-uit fețele!

Ieri dimineață stăteam frumos la cafea cu Andrei și de-odată formidabila mea dispoziție s-a sucit la 180°. În fața mea două „superbități” își serveau cafea matinală în 8 culori (că aia normală le stă în gât)! 
Am să încerc să nu fiu foarte rea vis-a-vis de fetele de genul ăsta, pentru că așa sunt ele de la mama natură, probabil, și altceva nu știu să facă. Dar lasă-mă-n durerea mea, cum poți să te dai cu un ruj extrem de roz pe buze, cu creion pe sprâncene, cu jumătate de tub de fond de ten (a se avea în vedere că nu orice fel de fond de ten, ci doar cel de firmă/fițe e bun și care costă foarte mult), și cu exagerat de mult blush??? Ajungi să arăți mai strălucitoare ca un semafor și mai reflectorizantă ca o vestă pentru cei de la salubritate. 

Să nu fie cu supărare domnișoarelor, dar lăsați acasă, într-un sertar, bine încuiat, toate produsele astea și fiți și voi mai naturale. Cu siguranță nu puteți arăta mai rău naturale și fără make-up decât date cu 100 de produse.

Let's înșelăm!

Tot am auzit în jurul meu tot felul de persoane și situații în care au înșelat, au fost înșelate, au vrut să înșele... sau că alții în jurul lor au făcut sau fac asta. Toată lumea aude asta!!! Eu cred că subiectul nu e unul de discutat, nici măcar la o cafea sau la beție, pentru că persoana despre care se vorbește că înșeală sau a fost înșelată se va simți penibil dacă e de față sau ar fi și mai urât față de ea dacă ar vorbi-o lumea pe la spate. Oricum, în general refuz să iau parte la asemenea conversații, sau dacă trebuie, doar stau și ascult.

Cât despre faptul în sine, mi se pare ceva josnic pentru cel care o face. Pentru că jicnești profund persoana cu care ești și o pui într-o situație jenantă atunci când toți din jur știu că l-ai înșelat/ai înșelat-o. Tot ce aude e ceva de genul: „De ce naiba mai stai cu ăla/aia? Nu vezi că își bate joc de tine, face tot ce vrea cu tine? Tu de ce ești atât de prost(proastă) și ierți? Dă-l dracu, nu merită așa ceva!” Pam pam pam!!!

Apoi se prea poate ca și tu să capeți o reputație fantastică de curvă, în cazul fetelor, sau de curvar, în cazul băieților. Și nu cred că cineva și-ar dori vreodată să fie arătat cu degetul pe stradă, lumea să întoarcă privirea după tine și să râdă oe la spate și singurii oameni care să te accepte și să se apropie de tine să fie doar cei de-o seamă cu tine.

Probabil că și există mai multe motive pentru care oamenii înșeală. Din plictiseală, din prostie, din curiozitate, din dorința de aventură, din interes; oricum, majoritatea sunt din pură prostie.

Din perspectiva mea, aș pune capăt imediat relației, fără să aștept prea multe detalii sau motive sau scuze. E clar că erai conștient că înșelai atunci când ai făcut-o, deci poți să pleci, cât mai departe. Drum bun, cale bătută! Frate, dacă vrei să „experimentezi” cu alții/altele, du-te, dar mai întâi treci pe la mine și zi-mi că te-ai săturat de fața mea și vrei ceva nou. Măcar așa nu dai dovadă că ești un laș ce nu a putut spune în față, ci s-a duc și a înșelat. 
Amuzantă tare ultima imagine. Click-ăiți pe ea să vedeți ce șmecheră e :))

Lenea-i coană mare!

Am observat că de la un timp m-a pălit o lene cumplită să mai postez pe blog, ceea ce nu e bine deloc, am scăzut drastic. Wake up, you bitch! Și ce scriu sunt amintiri vechi (și proaste) sau doar lucruri care să umple un gol. Așa că am decis să iau o măsură în privința acestui lucru, ce ușor, ușor devine un obicei prost!!! și de-acum voi încerca să postez măcar o dată pe zi. Voi face excepție doar în caz de calamitate naturală sau artificială. Atât!

Have a nice evening, bitches!

Încă un finuț!

Ieee! Bucurie mare la mine în familie: mai botezăm un copilaș care s-a născut undeva între aseară și azi dimineață (don't know exactly). O să îl cheme Andrei (:x) și tot eu am să fiu nășica lui! Sper să se înțeleagp bine cu frățiorul lui mai mare (Mihai) care acum are 3 ani și jumătate.

Îs așa de happy happy joy joy!!!!

Omul cu barbă

Omul cu barbă

stă cuminte in ultimul rând

al amfiteatrului

Nu-i pasă de

mizeria de pe hol

sau de mopul

cu care ar fi trebuit

acum

să spele podeaua

Omul cu barbă

ascultă muzică la mp3

și se scarpină

fără să-i pese

că o sală întreagă se uită la el

Omul cu barbă

e în centrul atenției

nu pentru că așa vrea el

ci pentru firul de aur

ce-i înconjoară

misterios

chipul lipsit

de trăsături.

Poezii din vremea lui 2011

Pustiu

În vremea asta grea și rece

elevii stau în bănci portocalii

și inima tresară

de dor și disperare

Amor... Amon

sau poate nu...

Egiptul meu a răbufnit!

Ce viață dulce, inocentă

ce dor amar și necurat

eu astăzi stau în banca mea

și plâng la gândul

despărțirii

Monocrom

Roșu

Flori de mac și trandafiri

sânge și inimă frântă

Verde

Frunze de nuc și cireș

zâmbet mut de extraterestru

Albastru

Afine și albăstrele

peniță de stilou stricată

Alb și Negru

joc teatral de Pinguini