Ce înţeleg eu din Bacovia?

Mie marele poet simbolist George Bacovia mi se pare o mare pierdere de timp. Săracul, cu siguranţă ducea lipsă de ceva bucurie în viaţă şi îşi revărsa tristeţea în poezie. Înțeleg că ești trist și vrei să scrii, foarte bine. Dar măcar nu da și altuia sentimenul tău de agonie. Cea mai rea parte nu e faptul că elevii trebuie să facă comentarii literare la creaţiile lui, ci că nu ar trebui lăsate în preajma celor slabi de inimă sau ușor influențabili... nu se ştie ce sentiment bacovian îi va învălui şi vor avea idei sumbre despre viaţă, ajungând la suicid.

Să luăm ca exemplu poezia „Amurg”, din care eu una nu înțeleg mare lucru:

Pe seară, la geamuri, un nour violet si de aramă,

Pe drum, l-aceeasi oră, se târâie un lant de fier,

Îți închipui cum merge pe drum lanțul ăla de fier ca un șarpe, sâsâind din când în când, sau dând din coadă ca șarpele cu clopoței.

Și coincidențe aranjate pe-o tristă gamă --

Azi iar mi-i frică... și cred, și sper...

I se făcu brusc frică de lanțul de mai sus!

O zi fără anotimp si ordine militară, 

Asta e o zi ieșită din calendar, în care nu-i nici cald, nici frig, nici lumină, nici întuneric. Nici nu decurge în ore, minute sau secunde.

Și prin vecini s-aud mici pregătiri de masă,

Însă produsele au început să dispară --

Lanțului de fier de mai sus i s-a făcut foame și a furat mâncarea lui Bacovia.

Și multi au plecat, Și noapte se lasă.

Păi ziua asta fără de-anotimp are sau nu noapte???

Cu toții spun că bine le-a făcut

Sau că un geniu se va naste --

Cine cui a făcut bine? Lanțul ălora care nu mai au mâncare? Și partea cu geniu e în ceață rău de tot. N-are nici o legătură! 

Iar studiul crește cu tactul tăcut...

O fiintă supremă, dintre noi, ne cunoaște.

Nașpa!

Sau, și mai bine, poezia „Negru”:

Carbonizate flori, noian de negru...

Sicrie negre, arse, de metal,

Vestminte funerare de mangal,

Negru profund, noian de negru...

Vibrau scântei de vis... noian de negru;

Carbonizat, amorul fumega - 

Parfum de pene arse, și ploua...

Negru, numai noian de negru...

Personal, când citesc poezia asta colțurile gurii mele cad, și mă întristez pe loc. Și crește în mine un sentiment dinăla gen: Băăăi, ce neagră și pustie e viața! Parcă mai ai puțin și începi să plângi sau să-ți tai o venă!

Știu că am exagerat puțin, dar dacă citiți Bacovia, nu vă lăsați influențați de sentimentul de plumb, de gri, de solitudine, de greutate și de sfârșit continuu.