De ce trăim?

Oare viața este doar o stare de tranzit între naștere și moarte? De ce ne naștem? Ce rol esenșial avem în lumea asta, pentru ce suntem făcuți? Viața este exact ca un peron, unde oamenii se zbat, se împing, se calcă în picioare doar să ocupe un loc (temporar) cât mai bun în tren? Da, poate pe moment suntem fericiți că am prins un loc la clasa I sau la fereastră, în timp ce altul e trist și amărât că n-a mai prins compartimentul de lux și a râmas pe culoar în picioare pentru tot restul călătoriei. Iar partea și mai rea e că cel de la fereastră în face mereu în ciudă celui fără loc, îi scoate ochii fără milă, și poate îi mai și înfinge într-o țeapă! Sau poate cineva se va ridica într-un moment și omul fără loc va fugi repede să-l ocupe. Așa se întâmplă în viață! Din păcate unii nu reușesc nici măcar de scări să se prindă, sau nu prind bilet și rămân în continuare pe peron, probabil cu spranța că va veni odată un alt tren cu locuri și pentru ei. 

Și fiecare uită, cu siguranță, un singur lucru. Sau poate nu se gândesc la asta. Și anume că toate trenurile astea nu duc nicărieri! Prin urmare, cel care a prins un loc la clasa I este, fără să-și dea seama, egal cu cel ce stă pe culoar în picioare și chiar și cu cel care încă mai alteaptă în gară un alt tren. Până la urmă toți se vor întâlni undeva, într-un deșert, într-un loc magic, într-un rai (pentru cei care cred în el) unde șinele se transformă în nisip sau în nori... 

Fără să știe toate aceste lucruri, oamenii se îmbulzesc, se înghiontesc, se lovesc, se calcă în picioare, doar pentru a ocupa temporar un loc. Un loc ce nu va duce nicărieri, un loc ce nu va face niciodată diferența mai târziu. Tot acolo ajungem, indiferent de cine suntem, cine am fost, ce am făcut și de unde venim. Toți suntem egali atunci când se trage linie, indiferent de toate astea.