În liceele din zilele noastre toți elevii primesc câte o poreclă sau sunt etichetați gen Șmecherul, Fițosul, Sexosul, Chiulangiul, Deșteptul, Șeful sau altele... Eu aș adăuga și Anonimul. E o „specie” de liceean pe care sigur ați întalnit-o, dar poate n-ați băgat de seamă.
Anonimul se recunoaște mai ales prin ținuta lui: aceeași blugi negri tociți de atâta purtare, bineînțeles fără curea și hanoracul cu imprimeul formației lui preferate de rock. Nu tu Zara, H&M sau altele! Nu are telefon „bengos”, ci același Nokia ca acum 5 ani, care încă merge bine și căruia încă îi ține bateria destul cât să poată juca Snake 2 cât are chef.
La învățătură nu e nici prea prea, nici foarte, foarte. Nu-i nici geniul clasei, dar nici ăla căruia îi vine poliția acasă săptămânal din cauza absențelor. E genul de persoană care „se descurcă”, fiind foarte mulțumit cu prestația sa intelectuală („De ce să mă chinui mai mult dacă e bine așa?” gândește Anonimul nostru). Cu „profii” se înțelege bine; nimeni nu se plânge de el și toți îl lasă în pace. Uneori abia dacă observă că e și el în clasă, undeva pierdut și tăcut în ultimele rânduri. La ședința cu părinții, diriginta trece rapid la următorul elev, neavând prea multe de zis: „E cuminte, nu face probleme. Deși ar putea să învețe mai mult, sigur este capabil. Să îl puneți cu burta pe carte, că e păcat de el.”
În locul său din ultima bancă stă mereu și ascultă muzică dată prea tare. Dar niciodată să nu îi reproșezi că trupa lui preferată de rockeri pletoși se aude în toată clasa, îl calcă de-a dreptul pe nervi și crede-mă... nu vrei asta! Nu-i cere vreo temă la o anumită materie că nu-ți va da nimic; și oricum nu-și scrie temele acasă. Ori copiază de la un Deștept, ori mâzgâlește el ceva într-o pauză sau nu se strofocă deloc.
Nu s-a băgat până acum într-o bătaie la școală și nici n-o va face vreodată. Pur și simplu îi e prea lene să se împlice, plus că n-are chef să știe ce ce motiv de ceartă au unii. Și totuși nu e așa pacifist pe cât pare. Înafara școlii nu e tocmai un îngeraș coborât din nori.
Un alt lucru important e că Anonimul nostru nu are prietenă, deși multe domnițe (deștepte, cu capul pe umeri) sunt îndrăgostite de el. Asta doar pentru că nu vrea! Nu bagă în seamă nici o fată, nu le complimentează așa cum o fac Sexosul și Șmecherul și nici nu le pune mâna în zonele în care Eva avea frunze. Nu vede rostul dragostei!
Deasemenea, el are o profundă latură filosofică bine ascunsă. Se gândește tot timpul la chestii „existențiale” și are în minte tot felul de întrebări ciudate la care nu te-ai fi gândit vreodată, cărora încearcă să le găsească cele mai bune soluții. Duce un fel de război în minte, confruntând teorii religioase cu dovezi istorice și fapte științifice. Mintea lui e un amalgam complet de logică și rațiune din care nu ai putea să scapi dacă te rătăcești.
Totuși, e puțin sociabil. Râde când colegul lui de bancă spune o glumă. Dacă o face pentru că întradevăr se amuză sau doar ca să nu se simtă colegu' prost nu știu. Dar e bine că o face.
Acestea fiind spuse, vă las să descoperiți singuri Anonimii din jurul vostru. Sau mai bine vă uitați direct la băiatul melancolic din ultima bancă.
*Orice asemănare cu realitatea e întâmplătoare, nu am vrut să descriu pe nimeni în mod special.
La învățătură nu e nici prea prea, nici foarte, foarte. Nu-i nici geniul clasei, dar nici ăla căruia îi vine poliția acasă săptămânal din cauza absențelor. E genul de persoană care „se descurcă”, fiind foarte mulțumit cu prestația sa intelectuală („De ce să mă chinui mai mult dacă e bine așa?” gândește Anonimul nostru). Cu „profii” se înțelege bine; nimeni nu se plânge de el și toți îl lasă în pace. Uneori abia dacă observă că e și el în clasă, undeva pierdut și tăcut în ultimele rânduri. La ședința cu părinții, diriginta trece rapid la următorul elev, neavând prea multe de zis: „E cuminte, nu face probleme. Deși ar putea să învețe mai mult, sigur este capabil. Să îl puneți cu burta pe carte, că e păcat de el.”
În locul său din ultima bancă stă mereu și ascultă muzică dată prea tare. Dar niciodată să nu îi reproșezi că trupa lui preferată de rockeri pletoși se aude în toată clasa, îl calcă de-a dreptul pe nervi și crede-mă... nu vrei asta! Nu-i cere vreo temă la o anumită materie că nu-ți va da nimic; și oricum nu-și scrie temele acasă. Ori copiază de la un Deștept, ori mâzgâlește el ceva într-o pauză sau nu se strofocă deloc.
Nu s-a băgat până acum într-o bătaie la școală și nici n-o va face vreodată. Pur și simplu îi e prea lene să se împlice, plus că n-are chef să știe ce ce motiv de ceartă au unii. Și totuși nu e așa pacifist pe cât pare. Înafara școlii nu e tocmai un îngeraș coborât din nori.
Un alt lucru important e că Anonimul nostru nu are prietenă, deși multe domnițe (deștepte, cu capul pe umeri) sunt îndrăgostite de el. Asta doar pentru că nu vrea! Nu bagă în seamă nici o fată, nu le complimentează așa cum o fac Sexosul și Șmecherul și nici nu le pune mâna în zonele în care Eva avea frunze. Nu vede rostul dragostei!
Deasemenea, el are o profundă latură filosofică bine ascunsă. Se gândește tot timpul la chestii „existențiale” și are în minte tot felul de întrebări ciudate la care nu te-ai fi gândit vreodată, cărora încearcă să le găsească cele mai bune soluții. Duce un fel de război în minte, confruntând teorii religioase cu dovezi istorice și fapte științifice. Mintea lui e un amalgam complet de logică și rațiune din care nu ai putea să scapi dacă te rătăcești.
Totuși, e puțin sociabil. Râde când colegul lui de bancă spune o glumă. Dacă o face pentru că întradevăr se amuză sau doar ca să nu se simtă colegu' prost nu știu. Dar e bine că o face.
Acestea fiind spuse, vă las să descoperiți singuri Anonimii din jurul vostru. Sau mai bine vă uitați direct la băiatul melancolic din ultima bancă.
*Orice asemănare cu realitatea e întâmplătoare, nu am vrut să descriu pe nimeni în mod special.
Like!
RăspundețiȘtergere