Random thoughts (2)

1. Am fost acceptată la University of Hull (Marea Britanie) la specializările Arheologie și Istoria Artelor și Arheologie și Istorie Medievală. Sunt extrem de happy (cine n-ar fi??) și abia aștept și răspunsul celor de la Aberdeen. 
2. Săptămâna trecută am descoperit o chestie tare ciudată și cât se poate de adevărată. Cum se poate ca, ajuns deja la vârsta de 18 ani+, să afli abia acum numele complet al părinților tăi? :)) Da, eu abia acum o săptămână am aflat că pe tata îl mai cheamă și Andrei. Motivul pentru care nu am știut? La catolici (unde a fost și el botezat) preotul spune că e bine ca cel botezat să aibă și un nume de sfânt. Cu toate astea, tata nu s-a obosit până acum să spună că-l cheamă și Andrei. Toată faza a venit dintr-o discuție oarecare, ca o glumă. Uite cum se pot afla lucruri importante!... :))
3. Am învățat, poate cam târziu ce-i drept, că în viață orice îți dorești e posibil, atunci când lupți pentru acel ceva și îți pui toate forțele în mișcare! Și exact când ajungi să crezi că ai epuizat toate metodele și resursele pentru asta, uite-te mai bine în jurul tău și ai să vezi undeva, nu departe, o nouă șansă/oportunitate pentru a-ți îndeplini visul. Tu știi că poți face asta, pentru că altfel nu ai mai fi încercat de la început, deci repetă-ți mereu că ești capabil de așa ceva! So, nu lăsa niciodată capul jos, pentru că nu se știe ce rază de soare îți poate mângâia fața, doar dacă întorci puțin capul! 
4. În fiecare zi îmi aduc aminte că BAC-ul e tot mai aproape, dar nici că m-aș omorî prea mult să să apuc serios de învățat. Deși, chiar ar fi cazul! Așa că, hai Denisa, pune-te cu burta pe carte, că nu-i de joacă! 

Vă mai aduceți aminte?

Azi ma pălit așa deodată dorul de vechile desene animate, care acum nu se mai difuzează la televizor, pentru că strică imaginea formatoare a micilor copii. În schimb, se dau desene cu bătăi, săbii, sânge, omor și șantaj. Asta ca să știe pruncii ce îi așteaptă când vor crește mari și cum să acționeze.

Am căutat pe net episoade online și m-am apucat, ca un copil de grădi, să mă uit la desene :x:X:x Voi mai țineți minte cu ce desene animate ați crescut? 

Apropo de asta, când începusem eu să mă uit la desene, toate erau în limba engleză, deci nu înțelegeam nare scofală. Și prima dată când am auzit un desen în română a fost Scooby-Doo. Parcă era sărbătoare, venise doamne doamne pe pământ și mă prinsese de picior. 

Toată lumea s-a uitat la așa ceva și a râs cel puțin o dată. De aici am luat multe idei nebune din copilăria mea și astea mi-au făcut anii de ciclu primar un adevărat deliciu. 

Astea au fost desenele mele preferate pentru că, pe vremea aia, și eu eram blondă, purtam aparat dentar și eram in love. Și îmi găseam înțelegerea în personajul lui Sharon. 

Hai Louie, spune-ne ce-ai mai făcut, prin ce peripeții ai mai trecut? E un vârtej de nebunii și întâmplări. Viața cu Louie, Louie, Louieee! Încântătoare, hazlie, nebună e viața alături de Louie!!!

 Spioanele mi-au adus mie și prietenelor mele multe julituri și câteva membre în ghips. Asta pentru că noi încercăm să ne comparăm cu ele, să învingem răul! Ne credeam probabil un fel de fetițele Powerpuff mai evoluate, cine știe!...

Au fost feblețea mea de cum telecomanda a încremenit pe postul Jetix de atunci. Eu și cu tata... mari fani, mari fani!!! Cum știam că trebuie să înceapă Ce-i cu Andy, cum hop în fața televizorului, spre nenorocirea mamei care își făcea cruce și călca rufele mai departe, căutând resemnare.

Dear love,

Îți mulțumesc! Îți mulțumesc din inimă pentru TOT! Pentru că m-ai adus cu picioarele pe pământ, pentru că m-ai văzut cu adevărat, dincolo de masca de care mulți nu au știut să treacă, pentru că ai distrus acel zid de indiferență și nepăsare din jurul meu, pentru că mi-ai deschis sufletul și l-ai luminat cu zâmbetul tău. Îți mulțumesc pentru că mă iubești așa cum sunt, pentru că nu vrei să mă schimbi, pentru că mă susții în tot ce fac, pentru că spui „DA” la orice rugăminte de-a mea fără să eziți. Îți mulțumesc pentru că mi-ai deschis ochii la timp încât să văd să nu cad în cea mai mare prăpastie, pentru că erai gata să mă prinzi puternic de mână la primul clătinat, pentru că mi-ai deschis aripile și împreună am zburat deasupra prăpastiei, pentru că m-ai condus cu bine până am pus piciorul pe stabil!

Ai fost și ești mereu aici, pentru mine, mă placi dincolo de toate defectele mele, nu te lași influențat de toate nazurile și tonurile mele, îmi accepți și adori dragostea pe care ți-o ofer! De asta ești cel mai minunat! Ești așa cum mi-am dorit mereu să fii... ești mai mult decât Făt-Frumos din visul meu! Ești tu, în toată frumusețea ta!

Adesea când stau în brațele tale și îmi întorc privirea către tine, mă întreb dacă tu chiar ești real, lângă mine din nou, și mă iubești așa cum visez eu. Cât de bine mă simt când știu că ești mereu aici pentru mine, indiferent de situație și mă ții de mână strâns, nu îmi dai drumul, ca să nu pot pleca niciodată de la pieptul tău moale și cald!

Trupul și sufletul meu te vor pe tine!

Te ador!

Random thoughts (1)

Am descoperit o chestie super șmecheră pentru blog. Pot să postez direct din email :x iupiiiii Acum pot să scriu și eu de pe telefonul meu care abia se mai târâie. Double bonus!

Gata, mă întorc la ce zice diriga la oră :)) Că, unfortunately, a început șoala și la mine.

O zi frumoasă, cu zăpadă multă multă :x

Amazing paper art!

Sunt o fană a lucrărilor manuale făcute din hârtie. Sunt minunate, superbe. Și trebuie să ai talent, chemare pentru așa ceva. Mai jos aveți unele dintre cele mai frumoase „capodopere de hârtie”. 

 

Azi aripi, mâine coarne!

Am mai scris și până acum despre oameni care se schimbă mereu, de la o zi la alta, de la un sezon la altul. Sau probabil au mereu același caracter, dar afișează mai multe fețe. Oricum, sunt sigură că până acum ați dat peste cel puțin o persoană de genul ăsta. Și am ajuns la concluzia că acele persoane chiar au o problemă gravă (cel puțin una) pe care din păcate o afișează fără voia lor. 

Ăsta e, mai mult sau mai puțin, un mesaj pentru genul ăla de persoane care nu au ce face acasă și își strică viața lor și-a altora.

Tu, om normal, cu capul pe umeri, deștept, cu toată viața înainte și cu sprijin din partea tuturor, de ce dai ca prostul cu piciorul la tot? De ce alegi să îți distrugi viața într-un mod sigur, să intri în viața oamenilor cu care nu mai ai nici o treabă și să o strici și pe-aia, apoi să decazi cumplit în ochii celor din jur? 

Ai fost cândva un om care avea tot ce îi trebuia și țineai lângă tine o persoană căreia îi păsa foarte mult de tine și mergea până în pânzele albe ca să-ți fie bine. De ce i-ai dat cu piciorul, ai târât-o prin noroi, ai făcut-o cu ou și cu oțet, ai spurcat tot la ea și toate astea numai prin cele mai mari minciuni? De ce nu ai lăsat-o dup-aia în pace? L-ai distrus și apoi ce? Vrei să-ți mai bați în continuare joc de ea? Nu, nu, nu... Lasă, că acum are cine să-ți dea peste nas și să te învețe bunele maniere.

Ai fost un om bine văzut, cuminte și cu capul pe umeri. Atunci de ce oare acum te-ai stricat în halul ăsta? De ce naiba ești atât de dobitoc ca om încât să îți strici și reputația și corpul și mintea și tot....? De ce te-ai îndobitocit așa? 

Bun, ai ajuns cum ai ajuns, ultimul om, de care mulți de feresc și de care mulți o să profite într-un mod josnic. Atunci de ce încă mai încerci să strici și viețile altora? Crezi că tu vei fi mai presus? Crezi că tu vei arăta mai bine? Ce crezi că îți va aduce faptul că tu spui cele mai gogonate minciuni unor oameni care ori nu te cred și te consideră un om prost ori nu le pasă  chiar deloc ce brașoave zici tu acolo.

Da` lasă, că o să vină timpul în care ai să te deștepți. Atunci când va veni cineva la tine și îți va da o palmă de n-ai s-o uiți veci și pururi. La un moment dat cineva care te-a suportat atât cu toate copilăriile și tâmpeniile tale și efectiv s-a scârbit cu totul de tine, va pune piciorul în prag. Va veni la tine și-ți  va băga mințile în capul tău infect. Și-ai să înveți tu atunci bunele maniere, cum se vorbește frumos cu un om (nu să-l înjuri ca bou), cum să te porți cu el (nu să faci mai rău ca un copil dobitoc și îngâmfat). Ai să ajungi tu la momentul în care ai să te trezești cu nimic și ai să vrei să dai timpul înapoi. Sorry, but a junky whore will remain a junky whore all her life! Și atunci să vezi ce bine se vor simți cei care acum vor să te vadă murind în cel mai groaznic mod!

Până atunci, numai bine în a-ți construi frumos în continuare imaginea de curvă drogată care îți șade așa de bine și îți place așaaaa mult!

Un NOI perfect (update)

Stau… ca pendula unui ceas stricat.

Respir… monoton și sacadat.

Scriu… cu o mână rece și grea.

Îmi amintesc… de inocența ta.

Memorii veşnic vii, încuiate în buzunarul inimii mele!

Paşii m-au purtat un timp, ca într-un vis din cel mai frumos basm cules, pe un drum luminos pavat cu vise colorate-n curcubeu. Acum mă uit în urmă și văd cum dalele s-au tocit de mult şi visele şi-au luat zborul spre o lume unde numai copii mai pot crede în ele. Măcar amintirile au rămas prinse între sforile memoriei, încâlcite în anii ce-au trecut hai-hui pe lângă mine… pe lângă noi. Dar ce rost? La ce bun acum să invoci momente care acum nu mai au nici o valoare, nu mai cântăresc nimic pentru cei din jur, pentru tine. Numai eu le mai dau un sens și cred în ele ca ceva ce vreodată va reînflori. Degeaba...

Îmi aduc şi-acum aminte: în urmă cu doi ani, timpul era mult mai frumos, soarta era mult mai bună cu mine… cu noi. Eram doi copii frumoşi ce se iubeau timid. Ne plimbam inocent pe sub copacii din parc și ne șopteam sfios un sincer „Te iubesc!”. Dar norii s-au abătut curând asupra noastră, ne-au înstrăinat și ne-au aruncat pe două drumuri diferite. Însă era doar de fațadă... Prea îngâmfați să recunoaștem că noi am fost de vină. Străbăteam singuri alei întunecoase, lipsite de dale cu vise şi atmonsferă de basm… Probabil acesta este unul dintre acele basme fără final fericit…

Sau... poate nu. Cu timpul, norii s-au risipit, inimile ni s-au încălzit şi soarele a-ncolţit uşor într-o margine a unui zâmbet firav de copil duios. În dor, în chin și disperare, cei doi s-au revăzut. Flori de speranță au apărut peste tot în jurul lor, ca un roi de albine pofticioase. Erau cei mai frumoși. Erau unici, pentru că erau EI. Acum și-au dat seama că numai împreună pot exista, pot  trăi cu adevărat. Erau adorabili şi lumea îi iubea.  

Ei vor trăi veşnic împreună, pentru că dragostea i-a unit cândva pentru totdeauna. Şi viaţa crudă, poate i-a despărţit, dar vor rămâne-a pururi legați de dragostea inocentă și pură ce i-a unit pe pământ și în rai. 

I'm going British, baby!

Gata, oficial și cu mâna pe inimă am trimis dosarul pentru facultă în strănețuri. Acum mai trebuie să aștept răspunsul de la Univesity dragă, sa îmi spună dacă eu sunt sau nu studentul pe care îl caută de atâția ani. :)) Oricum, sper să fie de bine!

Wish me luck or to break a leg!

Și dacă pleci...

-        Alisa, ce ai făcut? Alisa!!! Ai înnebunit? Cum ai putut face așa ceva. Doamne, unde ți-a fost capul?!? Alisa, tu realizezi ce tocmai ai făcut? Doamne, uite ce e aici! Uite cât... Ah! Eu nu mai rezist, plec! Te descurci singură să ieși din mizeria și nebunia în care te-ai băgat!

Camera 214. Ora 9. Pe jos zace trupul unui bărbat îmbibat în sânge, cald încă. Covorul începe deja să se coloreze tot mai mult în roșu, iar podeaua să se umfle din ce în ce mai mult. Totul devine ca un lac sângeriu sufocant, prin care nu poți înota. Într-un colț al camerei, pe o măsuță de cafea, se află un cuțit murdar de sânge închegat. Neonul din cameră s-a spart cu totul după ce a pocnit și acum nu mai arde deloc. Singura lumină vine de la motelul de peste drum. Un amalgam de culori palide pătrund în cameră prin obloanele închise pe jumătate. În aer se simte un miros de putred, ca și cum locul nu ar mai fi fost aerisit de mult. E un iz apăsător, ce te obosește și te amețește în același timp. În mijlocul camerei tremură o copilă blondă, scundă și uscățivă. Pare că e gata să leșine în mijlocul băltoacei. Rochița albastră dantelată este pătată de sânge chiar în dreptul inimii, acolo unde fata strânge cu putere o batistă din care curg picături de lichid roșu.

-          N... nu știu... nu! Nu am făcut eu asta. Nu se poate! Ce-am făcut??? și Alisa cade moale chiar lângă mort.

Ora 11. Pe scara blocului apare locatarul din aparamentul 301. Simte pe hol un miros puternic de mucegai și sânge. Ajunge în camera 214 și vede pe jos două trupuri însângerate. Sună speriat la poliție.

Ora 13. După minute întregi de resuscitare fata își revine din șoc, deși nu este pe deplin conștientă de starea în care se află. Nu își amintește cum o cheamă, unde locuiește și de ce afla acolo, lângă un mort. Este transportată la spital de urgență, unde i se impune să rămână pentru cel puțin 7 zile.

Nimeni nu știa ce s-a întâmplat cu băiatul mort din camera 214. L-au găsit într-o mare de sânge alături de o copilă care leșinase. După două ore de la incident, poliția a sosit să învestigheze locul. Căutau până la cele mai mici indicii care le puteau dezvălui criminalul. Au găsit trei fire de păr blond pe canapea, o fotografie spartă cu cei doi oameni găsiți, un cuțit plin de sânge închegat, gazul aprins și neonul stricat și spart.

Ora 15. După ce administratorul blocului a sosit, poliția a aflat că pe băiatul decedat îl chema Liam Petrović, în vârstă de 27 de ani. Era medic primar, cel mai iubit om din oraș. De curând își deschisese un magazin cu instrumente muzicale. Copila de lângă el fusese identificată ca Alisa Ivanovna, 19 ani. Studentă la conservator, cea mai bună elevă din an. Administratorul îi povestise detectivului tot ce știa despre cei doi.

-          Îi cunosc de mult timp. Acum 4 ani băiatul s-a mutat aici în bloc și fata venea aproape zilnic pe la el. Erau cuminți și la locul lor. În mai anul viitor urmau să se căsătorească, după ce băiatul a cerut mult invoiala mamei fetei. Afacerile mergeau tot mai bine cu magazinul și fata era tot mai frumoasă și mai înfloritoare. Ce s-o fi întâmplat oare, Doamne? Ce nenorocire să dea peste el tocmai acum...

Alisa se ridică în capul oaselor și privește în jur. Camera e goală și întunecoasă. Miroase puternic a pastile și este frig. Se uită la ceas. Ora 17. Acum trebuia ca Liam să sosească la ea și să meargă împreună la film. Fata izbucnește într-un plâns isteric din care nu se oprește decât după ce își perde vocea de-a binelea. Nu știa cum, dar ajunsese pe patul de spital, cu branula legată la mână. Se ridică încet și măsurat, își ia papucii de casă, halatul și iese pe holul spitalului. Nici un medic, nici un pacient, nimeni și nimic. Închide repede ușa de la camera din care a ieșit și fuge șchiopătând până la scări. Încearcă să coboare câteva trepte sprijinită de balustradă, dar își dă seama că nu are cum să coboare cele 4 etaje. Ia liftul și dispare din spital înainte ca medicul de gardă să vadă camera ei goală.

Nu îi păsa cum arată. Era ciufuliă, umflată la față de plâns, îngrozită și obosită. Dar ea fugea grăbită spre apartamentul iubitului ei. Întregul bulevard se uita la ea nedumerită. O femeie mai curajoasă încercare să între în vorbă cu ea, să o calmeze și să o întoarcă la spital. Degeaba. Fata își ieșise deja din minți și umbla bezmetică pe stradă.

Ora 19. Fata ajunge în fața camerei 214. Panglicile galbene o împiedică să intre în apartament. Le rupe cu forță și întră. Din ușă o izbește un miros puternic de moarte încât fetei i se face rău și aproape că leșină iar. Se sprijină de tocul ușii și abia atunci observă forfota din interior. Detectivul vine la ea și o întreabă cine este. Fata tace și se uită buimacă prin cameră, în încercarea de a-și aminti de ce a venit aici. Își plimbă vederea prin întreaga încăpere și de-odată vede trupul rece și neînsuflețit al iubitului ei. Polițistul își pierde răbdarea și o apucă zdravăn pe fată de mână, dar ea își trage cu putere brațul înapoi. Se mai uită pentru câteva secunde la cadavru. Încearcă să se apropie. Ajunge la doar un metru de el. Se clatină de două ori, gata să cadă grămadă. Se apleacă câțiva centimetri și apoi se întoarce și începe să fugă. Iese din apartament și ajunge din nou în stradă. Găsește un colț întunecat al blocului, se așează în fund și începe din nou să plângă, înfundat.

Alisa se ridică în cele din urmă și dă să intre din nou în bloc. Verifică mai întâi dacă lumina de la apartamentul 214. Închisă. Normal, neonul nu mai funcționează. Cum își va da seama acum dacă ei mai sunt încă acolo? Realizează în scurt timp că nu îi pasă de asta și urcă pe scări. Ușa închisă. Liniște. Fata intră în apartament și fixează cu privirea ceasul de pe perete. Era oprit la ora 8:47. Își aduce aminte că exact atunci cuțitul din mâna ei intrase în inima lui Liam. Îl caută cu privirea pe băiat și îl zărește exact ca ultima dată: în același loc, aceeași poziție, la fel de rece și plin de sânge. Inima Alisei începe să bată cu putere. Îi vine în minte scenariul în care ea își omoară iubitul fără să judece. Regretă și suspină. Degeaba. Nimănui nu îi va păsa că ea regretă. Nimeni nu o va crede. Nimeni, din acest moment nu o va mai iubi. Nimic nu va mai conta pentru ea. „La naiba cu școala, la naiba cu magazinul de muzică. Să le ia dracu pe toate! Oricum nu mai contează nimic. Totul s-a dus și nu voi putea niciodată să întrept asta.”

În apartament intră șeful poliției. După ce zărește o scenă îngrozitoare, sună la 112 speriat.

Ora 23. Din camera numărul 214 ies doi asistenți ce duceau o targă. De sub bucata neagră de pânză pătată de sânge se zărește o bucată de material albastru dantelat.

-          Detectiv Petrov? Am găsit acest bilet sub cuțit. Citiți-l și dumeavoastră. Pare să fie scrisul fetei pe care am găsit-o moartă aici.

L-am iubit! Dar nu am putut suporta gândul că el va fi plecat pentru un an. Așa că acum va fi mereu lângă mine! 

                                                       L-am iubit...

-    Da, este cu siguranță un bilet lăsat de fată. Păcat de ea, avea tot viitorul înainte. Totuși ciudată întâmplare. I-am găsit pe amândoi morți și fata își ținea în brațe iubitul. 

Animaluri iubărețe

Cel mai awkward moment!!!

Cu toții avem momente ciudate, jenante, stânjenitoare, nașpa, penibile, nasoale, în care vrei să fugi, sau când ai vrea să-ți tragi o pungă de carton în cap să nu te recunoască nimeni.

Unul dintre asta e când intri într-un magazin de mână cu iubitul tău, râzând, simțindu-te bine și vezi că lângă vânzătoare stă nervos/ofuscat/nu bine dispus fostul tău prieten! Pam pam pam! Te simți naspa ca fată să stai între cei doi, știind că unul nu îl suportă pe celălalt. Și ca să fie mai nașpa și stânjenitoare toată faza, vânzătoarea stă 5 minute să îți dea tot ce i-ai cerut. Și-n alea 5 minute nu știi unde să fugi mai repede, să scapi de momentul ăla jenant în care la 1 metru de tine stă fostul tău prieten și în partea cealaltă stă iubitul tău. Naspa!!!!

Animaluri & childhood

Copilăria mea a fost plină de animaluri (da, știu că „animale” e pluralul corect) de toate felurile. Nu-mi învinuiesc părinții dacă acum strâmbă din nas imediat și se opun cu o tărie de fier să avem vreun alt animal. Noroc că Taisa are deja locul ei bine asigurat :)) și sigur nu pleacă prea curând. (Taisa e mica pica mea, cățelușa pe care o am de când era încă în burtă la mumă-sa). 

Cum am curte și grădină, de-a lungul copilăriei mele au zburdat pe-acolo multe animale, de toate felurile. Nu vă povestesc despre animaluri gen porci, găini, zeci de iepuri, bla bla, că nu am avut parte de nimic palpitant de la ele. Țin minte doar că am avut la un moment dat doi porci, pe care eu i-am botezat Teo și Vlad, chiar cu gândul la două persoane cu numele astea. Acum, dacă citiți asta, dragi Teo și Vlad, vă rog nu mă ucideți, ci să mă iertați de păcatul tinereții, că eram mică și nu gândeam. 

Urmează perioada în care am ajuns să decid liber ce animal vreau, numai și numai al meu. Așa am avut-o pe Lolly (original Dolly, doar că eu aveam alergie la numele ăsta), o cățelușă pe care eu am iubit-o cu toată inima mea de copil nebun și cu care am crescut. Am avut-o cam 7 ani, dacă țin bine minte și sufletul mi-a fost efectiv sfâșiat când a dispărut. Era dimineața primei zile de Crăciun când eu am observat că nu mai e... Tristache, știu... Atâta am plâns după cuțu muțu (așa o alintam pe Lolly), încât tata a cedat într-o zi și a venit acasă cu două pămătufuri vii. Erau doi căței mai mici cât pumnul meu, care abia de făcuseră ochișori. Erau un el și o ea, numai că pe el nu știu cum l-am botezat, da' pe ea o chema Luna. Mister cuțu a plecat de acasă și nu m-am mirat asta, că era cam vagabond de fel. Am rămas numai cu fetița, pe care am crescut-o și am adorat-o. Mi-a făcut și un puișor frumos, pufos și sănătos, Taisa/Tăițel.  Cred că mica pica a fost singurul cățel de care am avut atâta grijă, cum o îmbăiam periodic și o scoteam aproape în fiecare zi „în societate”, iar ceea ce mă enerva pe mine (și sunt sigură că nici ei nu-i plăcea) era că toată lumea îmi ciufulea și moțolea cățelul fricos. Mai are și acum sechele cred, că de o alinți prea tare, o iubești mult, mult sau o mângâi deja observi cum la picioarele tale curge ceva... pipilică.... Cam asta cu cățeii.
Legat de pisici, am avut destule :)) Primul mâț a fost Fantomas, naiba știe ce ras era, o rasă de mâț cu blana și pielea albastră/gri și al naibii de mult păr. Oricum, era mai pretențios ca un rege, așa că după câteva săptămâni i-am făcut băgăjelul și l-am dus la altcineva... A urmat o serie de mâțe nebune, tâmpite, ciufute și ciudate, care mi se urcau pe perdea până la tavan, pe țevile din casă și rodeau tot ce prindeau în cale. Și când am făcut eu o criză că vreau mâț cuminte, mi-a adus bunicu cel mai minunat animăluț din lumea asta :x Luxor. În viața mea nu am făcut atâtea lucruri pentru nimeni/nimic cum am făcut pentru ghemotocul ăla de blană. Ai mei își făceau efectiv cruce când vedeau cum în fiecare sâmbătă pisica avea program la scăldat, cum eu dimineața la ora 6 mă trezeam să scot pisica afară, având în vedere că nici să-mi dai milioane de lei nu m-as trezit în fiecare dimineață la 6. Dormea la gâtul meu și toată ziua numai la mine în brațe stătea. Și într-o seară a furat-o, probabil un copil tâmpit, și eu am rămas din nou cu inima frântă și am plâns la propriu o săptămână după ea. Am fost atât de disperată după plecare ei, încât i-am compus multe poezii/povești și cântece :)) Copil cu licurici pe creier...
La categoria „alte animaluri” am avut 2 hamsteri, papagali/canari/peruși și alte neamuri de păsări. Moțatu preferat a fost Zombie (știu, am o problemă cu alesul numelor pentru animale), care nu mânca semințe de papagal, ci numai ciorbă făcută în casă. Știa să zică „Denisa” și „mama” și se criza îngrozitor când nu-i dădeam drumu afară din colivie. Sfârșitul și l-a găsit pe 11 septembrie  când accidental a zburat pe ușă, în văzduh (țin minte data pentru că atunci se dădea la știri despre atentatul ăla și ai mei nu știau de ce plâng: de atentat sau să a zburat papagalu'). Și ultima mea feblețe a fost chinchilla pe care am primit-o cadou de 18 ani. Era un pufulete :x mic și jucăuș care făcea caca peste tot. Povestea cu el s-a terminat în momentul în care eu eram la Miercurea Ciuc și tata l-a găsit pe jos, fără suflare :)) Cauza morții a fost un exercițiu de sport extrem nereușit: a vrut probabil să iasă din cușcă și a căzut pe ciment și... mortus. Normal să și după el am plâns, ce naiba :))
Cam asta e cu animalurile care mi-au înveselit/întristat uneori copilăria. 

Azi am murit!

Azi n-am mai reuşit să-mi las problemele acasă, ca de obicei. Nu am mai putut închide uşa repede în urma mea ca să nu iasă; dădeau năvală afară prin multitudinea lor. Pur şi simplu şi-au înfipt tiranic ghearele în carnea mea fragedă, sfâşiindu-mă şi ţinându-se strâns în urma mea. Mi-au împroşcat conştinţa cu idei tâmpite şi vinovăţie.

Azi e ziua în care zidurile lumii mele s-au dărâmat, norii au picat brusc din cer, fix peste mine, zdrobindu-mă fără ca măcar să le pese, şi dalele cu vise nu-mi mai arată acum nimic...

S-au destrămat cu toatele!

Sunt ca o piatră. Rece, fără culoare, tare şi morbidă, peste care oamenii din jur trec şi o calcă în picioare. Şi nu e nimeni să mă ridice, să mă cureţe, să mă mai şlefuiască puţin şi să pună pe un raft înalt al bibliotecii, ca de obicei.

Azi e ziua în care AM MURIT!

E de nașpa! (Relationships suck)

Nop, n-am să vorbesc de viața mea amoroasă/siropoasă/dulce ca mierea etc. Și nici de vreo relație anume, că nu-mi place să critic lumea sau să vorbesc despre problemele altora. I don't fucking care că tu vrei să știi de Catrina și de ce s-a certat ea cu Ișvan!  

So... Nu știu ce să mai cred despre relațiile în care: 

La început totul e numai lapte și miere! [yummy :x] Și o țin oamenii așa vreun an, sau mai mult. Se iubesc, se adoră, se venerează, the entire fucking world envies them! Lucky bastards! Țucuraș, fluturaș... Îți fac planuri de nuntă/luna de miere, câți copii or să aibă, ce nume vor avea, ce culoare, câți ochi și ce IQ. Bun! Și după ce au pus toate planurile la punct și e sigur, sigur, bătut în cuie de oțel că așa o să fie, se duce totul dracu... Și situația devine cam tristache așa... și pentru ăi din jurul lor care erau invitați la nuntă/botez. Valul dragostei s-a duc cu Domnul, mreaja dintre porumbei și-a luat zborul (nu înainte de a lăsa un mare căcăcel cu fundiță ) și ceața iubirii s-a dus, apar probleme de-alea huuge, de zici că vine apocalipsa, sfârșitul lumii și cei doi nu mai văd vreun rost în a trăi. Ta na na na! Acum să te ții bine, că aici intervine suportul moral oferit de cei mai buni prieteni. Ei sunt responsabili cu aducerea unui film trist și a multe, multe pachete de șervețele (pentru fete) sau ă... dăi încolo, că băieții n-au nevoie de umere pe care să plângă (păi nu așa se bat ei cu pumnu în piept, că ei nu plâng never ever???). Și se trage concluzia: tătă dragostea, iubirea, amoru nebun dintre ăi doi zmei se transformă-n... în ce naiba se transformă, că dispare cu totu'. Se duce... Zvvrrrrr!!! zboară puiule, zboarăăăă! Apar defectele, chestiile care te supără/enervează. Ce înainte era cel mai scumpic, cea mai adorabilă chestie din lumea asta, devine subit cel mai enervant defect. Găsești ceartă până și în cea mai mică furnică de pe jos care merge liniștită-n treaba ei. Râca e înfloritoare... Mai au puțin și se iau la alergat cu toporu'. Mna.... 

Ce naiba să mai înțelegi din relații când vezi în fiecare zi cum 10 oameni se combină și 10 cupluri se destramă (cam atâtea văd eu zilnic pe Facebook). Și faza cea mai fucking weird e că nici juma de oră nu trece și se împacă. Da' în jumătatea aia de oră de agonie apar pe Fb comentarii gen „Nu, acum e pe bune. Ne-am certat și nu ne mai împăcăm never ever!” Hihi!

Oul și găina stresată

Am urmărit ieri (din greșeală) știrile de la teveu. Și printre omoruri/violuri/politică aud o știre care spunea ceva despre găini stresate. Am zis că nu aud eu bine și am urmărit știrea să văd dacă eu am înnebunit sau ei. Normal, curioasă din fire, mă duc să-mi bag nasul în frigider, să văd eu de care ouă am. Și constat cu stupoare că toate ouăle mele sunt produsul unor găini stresate. Toate codate cu 3 :)). 
Ca să o iau de la început, tăti oole tre' să înceapă cu un număr distinctiv: 0, 1, 2, sau  3, în funcție de creșterea și hrana lor. 0 însemnă că micile înaripate au fost crescute ecologic (baftă la găsit un ou cu 0 pe el), 1 înseamnă că oul provine de la găini crescute în aer liber, dar hrana lor nu-i neapărat ecologică, 2 zice că ouăle provin de la găini crescute în ferme/ hale, la sol și sunt hrănite cu furaje clasice și 3 însemnă că ouăle provin de la găini crescute în baterii (cuști). 
Știrea mega-interesantă zice așa: "Începând cu data de 1 ianuarie 2012, ouăle provenite de la găinile crescute în cuști neîmbunătățite nu se mai dau spre consum public, ci se dirijează direct spre industrializare sau distrugere, urmărindu-se cu strictețe trasabilitatea acestora, pentru a nu putea fi comercializate pentru consumul public şi se vor putea comercializa ouăle marcate cu codul „3” provenite numai de la găini crescute în cuşti îmbunătățite, conform standardelor comunitare", precizează ANSVSA.
Și, ca la orice vorbă spusă aci la noi în Românica, tre' să vină și critica. Iat-o:"Calitatea unui ou este dată de mâncarea ce o primește găina. Cu cât hrana este de o calitate mai bună, cu atât gălbenușul și albușul sunt mai bune, iar faptul că găinile stau în baterii nu le permite să se miște prea mult și atunci nici să facă efort, nu consumă energie și deci nu pot fi stresate", declară dr. Octavian Popescu, șef Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
Da' lasă, că în toată chestia asta e și o fază amuzantă. Tom Vesey (unu...) zice că: „Și stresul la găini este o chestiune foarte gravă, pentru că găinile se stresează mai mult ca să facă un ou de mari dimensiuni. Ar fi o soluție mai miloasă să mâncăm doar ouă mai mici.” Na soluția!
Concluzia e că, de acum, când mai mergeți pe la Kaufland/Penny/Billa/Profi/Piață să vă uitați la oo, să vedeți cifra magică! 

Legile lui Murphy

M-au fascinat întotdeauna legile lui Murphy, pentru că sunt atât de simple și totodată atââât de realiste! Pentru curioși, legile lui Murphy au fost scrise de Edward A. Murphy, un inginer de aviație din Statele Unite, iar totul a început cu „Dacă ceva poate să meargă prost, va merge!”. Am scris mai jos cele mai amuzante/interesante/realiste legi ale lui nenea Murphy.

• Dacă ceva poate să meargă prost, va merge.
• Dacă mai multe lucruri pot merge prost, cu siguranță vor merge în cea mai defavorabilă secvență.
• Când lucrurile par că nu se mai înrăutățesc, ai răbdare. Se vor înrăutăți curând. 
• Timbrele care nu se lipesc pe scrisori se vor lipi în schimb pe orice altceva. 
• Când pisica iți adoarme pe picioare și te farmecă cu torsul ei, simți o nevoie imperioasă de a merge la baie. 
• Ori de câte ori stabilești să faci un anume lucru mai întâi, survine un alt lucru care trebuie făcut primul. 
• Când cauți un lucru, niciodată nu îl găsești decât după ce ți-ai cumpărat un altul în loc.
• Când garanția unui produs este de 60 de zile, defectarea lui se va produce în ziua 61. 
• Originalitatea este arta de a nu-ți dezvălui sursa. 
• Chiar dacă un milion de oameni cred într-o prostie, tot o prostie rămâne. 
• Dacă nu reușești de prima oară, distruge orice dovezi că ai încercat. 
• A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare. 
• Dacă un experiment iese bine înseamnă că ceva nu a fost în regulă. 
• Orice idee revoluționară trece prin trei stadii caracterizate prin reacțiile:

a) „Este imposibil, nu-mi irosi timpul.”
b) „Este posibil, dar nu merită.”
c) „Eu am spus întotdeauna că este o idee grozavă.” 

• Mănâncă o broască vie de dimineață și nu vei păți nimic rău tot restul zilei. 
• Scrisorile importante care nu conțin greseli vor dezvolta greșeli în timpul transportului prin poștă.
• Ultima persoană care a demisionat sau a fost concediată va fi responsabilă pentru problemele firmei... cel putin până demisionează sau este concediat altcineva. 
• Dacă cineva spune că va face ceva „fără greșeală”, nu va fi așa. 
• Nu contează cât de mult te străduiești, niciodată nu este de ajuns. 
• Dacă îți păstrezi calmul când toți ceilalți și-l pierd, înseamnă că nu ai înțeles problema. 
• Cu cât o persoană este mai specială, cu atât e mai departe de tine.
• Banii nu pot cumpăra dragostea, dar te pun într-o poziție de unde poți negocia.
• Cele mai bune lucruri pe lume sunt gratuite... și merită fiecare ban.
• Nu e nici un remediu pentru sex, decât și mai mult sex.
• Sexul e ca zăpada: niciodată nu știi câți centimetri vor fi și cât de mult va dura.
• Nu contează lungimea bățului fermecat, ci magia din el.
• Virginitatea poate fi vindecată.
• Aceleași calități bărbătești care o atrag pe o femeie la început, dupa câțiva ani nu le mai poate suporta.
• Înainte să-l găsești pe prințul fermecător, trebuie să săruți mulți broscoi.
• Dragostea este triumful imaginației asupra inteligenței. 
• O femeie nu-i uită niciodată pe bărbații pe care i-ar fi putut avea; un bărbat - femeile pe care nu le-ar fi putut avea.
• Dragostea este iluzia că o femeie e diferită de celelalte.
• Cel mai mult te va satisface persoana nepotrivită pentru tine.
• Lucrurile se înrăutățesc înainte de a se îmbunătăți.
• Când încerci să dovedești cuiva că o mașină nu funcționează, ea va funcționa.
• Dacă te simți bine, nu fi îngrijorat, va trece. 
• Suma inteligenței pe planetă este constantă, însă populația se află într-o continuă creștere. 
• Când ceva se strică în mijlocul iernii, este întotdeauna radiatorul sau sistemul de încălzire. 
• După ce toate piesele au fost asamblate, pe masa de lucru au mai rămas câteva piese. 
• Cu cât ai învățat mai mult pentru examen, cu atât ești mai nesigur de răspunsurile pe care să le dai. 
• 80% din examen va fi bazat pe acele pagini pe care nu le-ai învățat bine.
• Murphy a fost un optimist!