Și dacă pleci...

-        Alisa, ce ai făcut? Alisa!!! Ai înnebunit? Cum ai putut face așa ceva. Doamne, unde ți-a fost capul?!? Alisa, tu realizezi ce tocmai ai făcut? Doamne, uite ce e aici! Uite cât... Ah! Eu nu mai rezist, plec! Te descurci singură să ieși din mizeria și nebunia în care te-ai băgat!

Camera 214. Ora 9. Pe jos zace trupul unui bărbat îmbibat în sânge, cald încă. Covorul începe deja să se coloreze tot mai mult în roșu, iar podeaua să se umfle din ce în ce mai mult. Totul devine ca un lac sângeriu sufocant, prin care nu poți înota. Într-un colț al camerei, pe o măsuță de cafea, se află un cuțit murdar de sânge închegat. Neonul din cameră s-a spart cu totul după ce a pocnit și acum nu mai arde deloc. Singura lumină vine de la motelul de peste drum. Un amalgam de culori palide pătrund în cameră prin obloanele închise pe jumătate. În aer se simte un miros de putred, ca și cum locul nu ar mai fi fost aerisit de mult. E un iz apăsător, ce te obosește și te amețește în același timp. În mijlocul camerei tremură o copilă blondă, scundă și uscățivă. Pare că e gata să leșine în mijlocul băltoacei. Rochița albastră dantelată este pătată de sânge chiar în dreptul inimii, acolo unde fata strânge cu putere o batistă din care curg picături de lichid roșu.

-          N... nu știu... nu! Nu am făcut eu asta. Nu se poate! Ce-am făcut??? și Alisa cade moale chiar lângă mort.

Ora 11. Pe scara blocului apare locatarul din aparamentul 301. Simte pe hol un miros puternic de mucegai și sânge. Ajunge în camera 214 și vede pe jos două trupuri însângerate. Sună speriat la poliție.

Ora 13. După minute întregi de resuscitare fata își revine din șoc, deși nu este pe deplin conștientă de starea în care se află. Nu își amintește cum o cheamă, unde locuiește și de ce afla acolo, lângă un mort. Este transportată la spital de urgență, unde i se impune să rămână pentru cel puțin 7 zile.

Nimeni nu știa ce s-a întâmplat cu băiatul mort din camera 214. L-au găsit într-o mare de sânge alături de o copilă care leșinase. După două ore de la incident, poliția a sosit să învestigheze locul. Căutau până la cele mai mici indicii care le puteau dezvălui criminalul. Au găsit trei fire de păr blond pe canapea, o fotografie spartă cu cei doi oameni găsiți, un cuțit plin de sânge închegat, gazul aprins și neonul stricat și spart.

Ora 15. După ce administratorul blocului a sosit, poliția a aflat că pe băiatul decedat îl chema Liam Petrović, în vârstă de 27 de ani. Era medic primar, cel mai iubit om din oraș. De curând își deschisese un magazin cu instrumente muzicale. Copila de lângă el fusese identificată ca Alisa Ivanovna, 19 ani. Studentă la conservator, cea mai bună elevă din an. Administratorul îi povestise detectivului tot ce știa despre cei doi.

-          Îi cunosc de mult timp. Acum 4 ani băiatul s-a mutat aici în bloc și fata venea aproape zilnic pe la el. Erau cuminți și la locul lor. În mai anul viitor urmau să se căsătorească, după ce băiatul a cerut mult invoiala mamei fetei. Afacerile mergeau tot mai bine cu magazinul și fata era tot mai frumoasă și mai înfloritoare. Ce s-o fi întâmplat oare, Doamne? Ce nenorocire să dea peste el tocmai acum...

Alisa se ridică în capul oaselor și privește în jur. Camera e goală și întunecoasă. Miroase puternic a pastile și este frig. Se uită la ceas. Ora 17. Acum trebuia ca Liam să sosească la ea și să meargă împreună la film. Fata izbucnește într-un plâns isteric din care nu se oprește decât după ce își perde vocea de-a binelea. Nu știa cum, dar ajunsese pe patul de spital, cu branula legată la mână. Se ridică încet și măsurat, își ia papucii de casă, halatul și iese pe holul spitalului. Nici un medic, nici un pacient, nimeni și nimic. Închide repede ușa de la camera din care a ieșit și fuge șchiopătând până la scări. Încearcă să coboare câteva trepte sprijinită de balustradă, dar își dă seama că nu are cum să coboare cele 4 etaje. Ia liftul și dispare din spital înainte ca medicul de gardă să vadă camera ei goală.

Nu îi păsa cum arată. Era ciufuliă, umflată la față de plâns, îngrozită și obosită. Dar ea fugea grăbită spre apartamentul iubitului ei. Întregul bulevard se uita la ea nedumerită. O femeie mai curajoasă încercare să între în vorbă cu ea, să o calmeze și să o întoarcă la spital. Degeaba. Fata își ieșise deja din minți și umbla bezmetică pe stradă.

Ora 19. Fata ajunge în fața camerei 214. Panglicile galbene o împiedică să intre în apartament. Le rupe cu forță și întră. Din ușă o izbește un miros puternic de moarte încât fetei i se face rău și aproape că leșină iar. Se sprijină de tocul ușii și abia atunci observă forfota din interior. Detectivul vine la ea și o întreabă cine este. Fata tace și se uită buimacă prin cameră, în încercarea de a-și aminti de ce a venit aici. Își plimbă vederea prin întreaga încăpere și de-odată vede trupul rece și neînsuflețit al iubitului ei. Polițistul își pierde răbdarea și o apucă zdravăn pe fată de mână, dar ea își trage cu putere brațul înapoi. Se mai uită pentru câteva secunde la cadavru. Încearcă să se apropie. Ajunge la doar un metru de el. Se clatină de două ori, gata să cadă grămadă. Se apleacă câțiva centimetri și apoi se întoarce și începe să fugă. Iese din apartament și ajunge din nou în stradă. Găsește un colț întunecat al blocului, se așează în fund și începe din nou să plângă, înfundat.

Alisa se ridică în cele din urmă și dă să intre din nou în bloc. Verifică mai întâi dacă lumina de la apartamentul 214. Închisă. Normal, neonul nu mai funcționează. Cum își va da seama acum dacă ei mai sunt încă acolo? Realizează în scurt timp că nu îi pasă de asta și urcă pe scări. Ușa închisă. Liniște. Fata intră în apartament și fixează cu privirea ceasul de pe perete. Era oprit la ora 8:47. Își aduce aminte că exact atunci cuțitul din mâna ei intrase în inima lui Liam. Îl caută cu privirea pe băiat și îl zărește exact ca ultima dată: în același loc, aceeași poziție, la fel de rece și plin de sânge. Inima Alisei începe să bată cu putere. Îi vine în minte scenariul în care ea își omoară iubitul fără să judece. Regretă și suspină. Degeaba. Nimănui nu îi va păsa că ea regretă. Nimeni nu o va crede. Nimeni, din acest moment nu o va mai iubi. Nimic nu va mai conta pentru ea. „La naiba cu școala, la naiba cu magazinul de muzică. Să le ia dracu pe toate! Oricum nu mai contează nimic. Totul s-a dus și nu voi putea niciodată să întrept asta.”

În apartament intră șeful poliției. După ce zărește o scenă îngrozitoare, sună la 112 speriat.

Ora 23. Din camera numărul 214 ies doi asistenți ce duceau o targă. De sub bucata neagră de pânză pătată de sânge se zărește o bucată de material albastru dantelat.

-          Detectiv Petrov? Am găsit acest bilet sub cuțit. Citiți-l și dumeavoastră. Pare să fie scrisul fetei pe care am găsit-o moartă aici.

L-am iubit! Dar nu am putut suporta gândul că el va fi plecat pentru un an. Așa că acum va fi mereu lângă mine! 

                                                       L-am iubit...

-    Da, este cu siguranță un bilet lăsat de fată. Păcat de ea, avea tot viitorul înainte. Totuși ciudată întâmplare. I-am găsit pe amândoi morți și fata își ținea în brațe iubitul.