Să fii sau nu vegetarian?

Mie vegetarianismul mi s-a părut întotdeauna o chestie foarte faină și corectă din unele puncte de vedere. Un vegetarian are o alimentație în care introduce doar cereale, legume, nuci, alune, semințe, fructe. Sunt vegetarieni care consumă și produse lactate (lacto-vegetarieni), ouă (ovo-vegetarieni), carne de pasăre (polo-vegetarieni), carne de pește (pesco-vegetarieni) și combinațiile dintre ele. Eu una am fost ovo-lacto-vegetariană. Este un mod foarte sănătos de viață și mulți medici îl recomandă, deoarece chiar există beneficii reale:

• Foarte multe studii în acest domeniu arată că un consum adecvat de fructe și legume reduc semnificativ riscul apariției cancerului. Vegani sunt mai puțin predispuși la 
• cazuri de hipertensiune, boli de inimă, colesterol crescut, diabet, obezitate sau pietre la rinichi;
• Un mod de viață vegetarian îți pune la dispoziție toate vitaminele și mineralele esențiale pentru o viață lungă și sănătoasă;
• Dacă nu ești mulțumit de greutatea ta, să știi că o poți menține sub control mult mai ușor atunci când consumi alimente ușoare, și nu carne sau grăsimi;
• Vegetarienii sunt mult mai sănătoși decât o persoană normală cu o alimentație obișnuită, deoarece mâncarea bazată pe cereale, fructe, legume este mult mai sănătoasă, și poate fi și foarte gustoasă;
• Credeți sau nu, un regim vegetarian crește și rezistența oaselor din corp, deoarece alimentele consumate de vegani conțin mai mult calciu;
• O să ai mult mai multă energie, nu o să te mai simți atât de obosit și o să fii plin de viață;
• Cum în orice situație luăm în calcul și banii, să știți că o masă vegetariană este mai ieftină;
• Poți găsi mâncare vegetariană în orice restaurant;
• Nu vă faceți griji, dacă mâncați o porție normală de mâncare vegetariană va ține la fel demult de foame ca o mâncare cu grăsimi.

Am simțit pe pielea mea ce însemnă să fii vegan și a fost o perioadă foarte bună pentru mine din punct de vedere al sănătății. Tot ceea ce am scris mai sus sunt din experiența personală, așa să sunt fapte demonstrate și adevărate. 

Știu că acum vă întrebați: „Dacă tot spune că e foarte fain să fii vegan, de ce ea nu mai e? ” Nu mai sunt vegetariană, din păcate, pentru că sunt obligată să consum carne... 

Ține minte că noi suntem ceea ce mâncăm!

Ce-ți e și cu tehnologia asta!

Eu îmi imaginez tot felul de lucruri ciudate; poate și pentru că visez cu ochii deschiși foarte mult. Oricum, reușesc încă să îi uimesc pe cei de lângă mine cu poveștile mele puțin deplasate. Azi m-am gândit la cum ar fi fost ca pe vremea lui Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul etc. să fi avut tehnologia zilelor noastre.

Mi-l închipuiam pe Mircea cel Bătrân cum dădea mesaj: „Baiazide, ne vedem la 7 la Rovine? Să vii și cu armata, poate facem un C.S. în rețea.” Și nea Baiazid să îi răspundă: „Scuze Mircea, întârzii vreo 20 de minute. Sunt blocat în trafic și a trebuit să ne oprim la magazin să luăm și un router de internet, că al nostru s-a stricat. Ajungem imediat. Pune și tu băieții să facă un GTA ceva, ca să nu se plictisească. Și despre câmpul de luptă, lasă că pregătim noi niște poze și le băgăm dup-aia în Photoshop, să vadă lumea cât de tare ne-am războit noi.” Și așa îi poți vedea pe marii noștri domnitori cum au din când în când la status „BRB, la război. Revin după runda a doua. Dacă vrea cineva să se alăture, dați un BUZZ!” 

2011 sum up

Anul ăsta a fost mai plin ca niciodată și mi-a adus o mulțime de evenimente neașteptate, dintre care unele mai puțin plăcute și altele de-a dreptul superbe.

Am trăit o experiență minunată la Miercurea Ciuc (Păuleni Ciuc mai exact), pe un sit arheologic. Am învățat cu ce se mănâncă arheologia, cum stă treaba cu periodizarea istorică și lucrul în echipă. Am învățat să trăiesc cu oameni noi în plină natură și fără pic de electricitate. Dar a fost minunat!!! Am cunoscut și persoane deosebite, cu care mai țin legătura, atât cât ne permite internetul (grecoaice, slovaci, danezi, americani, australieni și desigur români).  

Am avut parte de momente minunate alături de persoane care mi-au fost foarte dragi la momentul respectiv, dar... se pare că anumite circumstanțe schimbă caracterul oamenilor, sau doar ajung să  își scoată la vedere adevărata față. (Asta cu o mică referire la postul „Prieten sau dușman”, dacă vreți să înțelegeți mai bine). 

Am avut și norocul de a vizita ce îmi doream de mult și anume Muzeul Egiptean din Torino și Roma. Minunate orașe, superbe. Nu îmi place Italia pentru oamenii de acolo și limba cu atât mai puțin (deși știu să o vorbesc :))), dar recunosc cu mâna pe inimă că Roma este un oraș minunat, în centul ei istoric. Lăsăm la o parte zonele periferice sau cele de lângă gări, care sunt pline de negrii ce vând tot felul de genți D&G „originale”. Restul este o mică minune!

Și cel mai mare bine: sunt cea mai fericită femeie din lume! Sunt iubită de cel mai minunat om, pe care îl ador! Am reînceput, acum mai bine de 3 luni, cea mai minunată poveste de dragoste, dintre cei mai frumoși doi copii din univers!

Am reușit să îmi cumpăr și laptop. Ihaaa! 

Ca părți rele... nu am reușit să îmi depășesc frica de înălțimi :)) Restul evenimentelor mai puțin plăcute am preferat să le uit, pentru că nu are rost să ții minte ceva ce nu e frumos și la care nu te gândești cu drag. Ești de acord cu mine? 

Cam asta e în mare parte ce s-a petrecut în 2011 cu mine. Ar mai fi de spus câteva, lucruri mai puțin interesante, sau chiar de-a dreptul importante, dar pe care nu vreau să le afișez. Nu că e ceva de care mi-ar fi rușine sau de care să mă ascund, dar nu își au locul între cele de mai sus.

Sper ca 2012 să aducă nu sfârșitul lumii, ci și mai multe de povestit atunci când voi sta cu familia mea în fața șemineului la o cană de vin fiert.

Supradoză de vise

Îmi e sincer frică că am să mor într-o zi în somn, că am să-mi găsesc sfârșitul în timp ce mă cuibăresc ca un copilaș între așternuturile mele pastelate. Mi se pare cel mai groaznic mod de a muri, pentru că nu realizezi că ți s-a întâmplat asta. Știu, nu te doare, nu te chinui, nu simți nimic. Pentru motivele astea unii consideră moartea în somn cea mai faină. NU! Nu știi nimic, nu ești conștient de nimic. Asta e ideea principală, problema pe care eu mi-o pun. Nu simți să mori. Nu știi că te duci. 

Sincer, îmi e frică să mor în somn! Și pobabil că tot episodul ăsta se întâmplă în timp ce tu visezi frumos cum plutești pe norișori alături de idolul tău ajuns deja în ceruri. Sau poate visezi că ești pe o scenă, în centrul atenției și lumea te idolatrizează. Ori alte vise careb te fac să te simți bine și îți fură gândul de la faptul că tu în momentul ăla de tuci dracu. Cert e că trebuie să visezi ceva extraordinar de frumos când mori în somn. 

Astea fiind zise, sper dacă vreți să mă vedeți incinerată, nu mă lăsați să mor în somn, mai bine dați-mi una în cap sau ardeți-mă de vie!

Dacă îmi place Crăciunul?

Știu că o să atrag mulțte comentarii negative cu acest articol, dar eu tot îmi exprim părerea.

Nu-mi place cum se manifestă la noi Crăciunul și în mod special cel de anul acesta. De ce? Pentru că oamenii au uitat de ce e importantă noaptea de 24 decembrie. Întradevăr, eu nu dau doi bani pe semnificația creștinească a acestei zile și asta pentru că nu o fac cu nici o sărbătoare din calendarul creștin. Dar, cei care se consideră cu Dumnezeu în suflet și cică sunt duși pe la biserică, ar trebui să se simtă puțin. Și ce-i drept, mulți nici nu știu că pe 24 noaptea s-ar fi născut Isus, sau, ca și mine, they don't give a damn on that. 

O altă chestie: nu e deloc drăguț să vezi oamenii cum se îmbulzesc în orice magazin doar ca să cumpere ceva. E ridicol să te împingi în toți care îți ies în cale doar ca să prinzi tu primul ciolan de porc sau prima halcă de carne proaspătă de vită. Lasă, că noi intrăm în spiritul Crăciunului agățând cât mai multe reduceri... 

Colindători anul ăsta.... nulla, nada, niente, nothing, zero! Sau poate vreo 2-3 copilași rătăciți, care încă mai simt puțin Crăciun autentic. În rest, doar persoane care îngaimă două note muzicale, laudă puțin nașterea pruncului și deja vor bani. Atât! 

Nu mai zic de cât de frumos sunau aseară, defapt pe la 12 noaptea, probabil niște mini-bombe lângă casa mea. Și au bubuit așa petarde, sau ce or fi fost, copii ăia nenorociți, vreo jumătate de oră. Până li s-a terminat carbidul și au zis că mai bine pleacă acasă, că noi și așa aveam inima în gât de atâtea geamuri zguduite în miez de noapte. 

Măcar avem orașul frumos împodobit! 

Nu spun că nu e frumos Crăciunul. Spun că anul ăsta, mai presus decât ultimii, a fost cel mai dezastruos... Pentru că lumea s-a gândit mai mult la ce cadouri minunate să cumpere „celor dragi”, la cât de mult o să petreacă cele trei zile de Crăciun și la cât o să trebuiască să dea jos după aceste zile de ospăț regal!

Crăciun fericit în continuare!

Doar un cuvânt...

Stătea în scaunul vechi de lemn și își răsucea o șuviță din părul lui moale și blond. Ochii săi verzi priveau singuratic spre marea de stele ce pregătea o seară senină, superbă: lună plină, stele, dragoste și un minunat foc de tabără.

A luat cu blândețe chitara de grif și a poziționat-o cu atenție în poala lui.

Of, e cea mai nocorocasă chitară, pentru că are parte de dragostea și gingășia lui. Aș vrea să fiu eu griful chitării pe care o atinge cu atât de multă finețe gentilă, degetele lui să atingă fiecare coardă sensibilă din corpul meu aproape în extaz. Cât aș vrea să știe că îl iubesc și că mirosul lui e și acum imprimat în mintea mea. Mi-a îmbătat sufletul cu frumusețe și dragoste oarbă față de el gândi Maya, puțin roșie în obraji.

Întreaga tabără părea că se închină la măreția cântecelor lui Liam. Era în centul atenției și nu îi păsa de asta; el vroia doar să-și lase sufletul să curgă pe corzile chitării. Cânta cele mai minunate melodii de dragoste și părea că le trăiește cu fiecare notă mai intens. Dar mai mult decât orice era în jurul atenției copilei ce îl privea ca pe ceva sfânt.

Ea nu era chiar o copilă, dar el așa o alinta, sau îi spunea sunshine. Ar fi vrut să se ducă la el și să îi spună ceva. Orice. Dar era prea timidă...

Oricum, noaptea a trecut cu el cântând până la miezul nopții cu ceilalți hipnotizați în jurul lui. Copila adormise devreme, cu capul lângă griful chitării lui Liam.        

Ce nu știa Maya era că blondul chitarist a stat treaz până în zorii zilei privind-o cum doarme și având grijă de ea, doar pentru ca Maya să poată dormi liniștită, vegheată de cel care o iubea cel mai mult. Doar că Liam nu avea curajul să îi spună cât de mult o dorea și că toate cântecele de dragoste erau doar pentru ea. O dorea mai mult decât orice, doar pentru el... Dar îi era teamă să îi spună...

Prieten sau dușman?

Întotdeauna am crezut că există o linie foarte subțire între prietenie și dușmănie. Și asta mi-a fost demonstrată de atât de multe ori. Chiar și între dragoste și ură! Bine, nu vreau să critic pe nimeni și nici să fac pe careva să se simtă cu musca pe căciulă, dar sunt oameni care ajung de la „Cât de norocos sunt că ești cel mai bun prieten al meu!” la „Du-te dracu, prostu naibii!” fără să-ți dai seama! De la „Te iubesc până la ultima stea din galaxie și înapoi!” la „Te urăsc, ești un bou și un cretin!”
Pe de o parte mă amuză persoanele astea pentru că sunt atât de indecise și scornesc atât de multe chestii - atunci când nu le mai ești prieten - care nu au nici o legătură cu realitatea și sunt total deplasate. Da' pe de altă parte sunt și enervanți și nesimțiți pentru că de multe ori întrec măsura în injuriile pe care le adresează altora despre tine. Dar na, trebuie să fii mai deștept ca ei și să nu iei în seamă, eventual să te amuzi cu ceilalți prieteni adevărați ai tăi.
Și mai e și a treia latură a problemei și anume când unul din cei doi/trei/patru... prieteni care s-au certat realizează că el a fost vinovatul și își vrea prietenii înapoi. Asta e trist, din multe puncte de vedere. Ori ceilalți nu îl mai vor înapoi ca prieten, ori lucrurile se complică prea mult dacă se cere împăcare, ori cel care greșise e prea orgolios să recunoască, ori noul anturaj al celor implicați nu îi agreează pe ceilalți. Sunt multe și depinde de context.
Dar, per total, ce zice nenea ăla din poză are dreptate. Nu se știe niciodată ce dușman se ascundea în cel pe al cărui umăr ai plâns atâta timp și nici cât de bun prieten îți poate fi cel pe care nu îl saluți pe stradă pentru că ți-a furat prima iubire, când tu aveai 9 ani. De exemplu, eu și cea mai bună prietenă a mea am plecat pe picior greșit în clasa a 5-a când ne-am cunoscut prima dată, pentru că atunci îmi „furase” băiatul de care eram totally în love, cea mai bună prietenă de la vremea aia și postul de șefă a clasei. Și oricât de mult o uram eu pe ea atunci, am realizat că nu avea rost să o judec pentru ce se întâmplase, că nu făcuse toate astea fiindcă avea ceva cu mine sau că vroia ea să fie aia mai șmecheră. Pur și simplu se întâmplase. Și așa, într-a 8-a mi-a devenit BFF (că așa era la modă să zici atunci) și mi-a rămas cea mai bună prietenă, căreia îi mulțumesc acum că m-a sprijit (din multe puncte de vedere) foarte mult.
Eu vă doresc să aveți parte nu de mulți prieteni (că nu asta e important) ci prieteni buni în adevăratul sens al cuvântului. Puțin dar bun! 

Chestii preferate

După o săptămână în tonuri puternice de negru, am zis să mă desting puțin și să mă gândesc la lucrurile care îmi plac. Și ce spunea mintea mea în gândul ei? Se întreba ce chestii care încep cu litera A îmi plac, cu litera B și tot așa. Acum am ocazia să îi răspund  :))

A: acadele, arheologie, antropologie, Australia 

B: baloane, parfum „Blue”, balet, Brașov

C: cadouri, ciocolată, caramele, căței, cai, chitară, copii

D: delfin, dulciuri, dragoste

E: Egipt, Eforie Nord, etica

F: fluturi, fabula, fantomele, fermele

G: gutuie 

H: hrean, hamsterii, harpa

I: iepurii, istorie, iatagan

J: Japonia

L: lebădă, lăcrămioare

M: Miercurea Ciuc, morții și mumiile

N: prajitura aia bună bună negresă, 

O: orchestra, ornitorincii

P: pistruiații, pisicile, patinaj artistic, pui la cuptor, pian

R: roșu, rodie, roșcatele 

S: struguri, scrisorile, Scoția

T: trandafirii roșii, tortilla, tobe, topogane

V: vultur

Ar mai fii, dar acum nu-mi vin în minte. 

Acum știși ce ați putea să-mi luați de Crăciun, după lista de mai sus :))

Scrisoarea unui războinic

Viața se zice că ar fi plină de suferință pentru unii. Am citit despre viețile unora în care drumețul rătăcește din suferință în suferință, nădejdea zburându-i grăbită prin fața ochilor de fiecare dată; atât de rapid că nu o puteau prinde din zbor. Am citit despre cei care au semănat lacrimi și ale căror roade, departe de a se lăsa culese cu bucurie de pe meleagurile împlinirii, piereau din cauza secetei timpurii sau erau risipite de furtuni neașteptate.

Da, am crezut pentru o vreme că totul se terminase în momentul căderii în suferință și patimi. Cât m-am înșelat! Mi-am deschis larg brațele spre lume și am strâns toate faptele în jurul meu, să le înțeleg mai bine. Am invocat convingerea, ca să mă poată întării cu certitudinea ei; i-am cerut să ma izbească de cele mai dure stânci și să mă înțepe cu cei mai adânci spini și, când durerea mi-ar fi ajuns până în măduva oaselor, dincolo de suflet, să înțeleg că mă pot ridica oricând din nou în picioare, profund schimbat.

Mi-am spus „Curaj, bărbate!” și am ridicat fruntea sus, încă plină de demnitate. Poate că era prea târziu! Poate că asta m-a făcut să cad în multe privințe! Poate! Însă sunt convins că ceea se mi-a rămas sunt timpul și puterea de a lupta cu adevărat.

Cu unele sacrificii și economii acum, cu perseverență și consecvență, n-o să-mi lipsească succesul în viață cu siguranță. Voi rămâne același mereu, să demonstrez că pot fi un luptător între cei mai temuți gladiatori ai lumii.

Universul vieții mele nu se incheie aici. Nu, în nici un caz! Am convingerea că pot împleti nădejdea cu firele razelor de lumină și apoi o voi ține mereu la vedere, să arăt lumii că îmi pot îndulcii soarta mea întunecată.

P. S. Cât timp există viață, mai există speranță!

Și va ninge mereu...

Cerul era o țesătură ce se destrăma ușor. Pământul primea fragmente mici de mătase pe care le așeza cu grijă, să acopere fiecare părticică. În jur era o veselie colorată și copii ce se tăvăleau pe patul moale de nea. Alții aveau frică de bucurie și fugeau de zăpada care curgea șiruri de undeva de sus. O fată stătea singură și aștepta...

Aș vrea ca acum tu să fii lângă mine și să mă ții în brațe. Să ne topim odată cu zăpada și să ne bucurăm ca doi copilași de magia acestei clipe. M-aș face una cu neaua doar ca să te văd cum îmi  zâmești când te acopăr.

În noaptea ce se lăsa peste orășelul vesel, doar zăpada mai lumina locul. Singurul zgomot care se mai auzea acum erau copii ce intrau în case înghețați de-a dreptul. Toți așteptau dimineața, ca să poată zâmbi iar la vedea micilor minuni de nea. El stătea la biroul lui și făcea schițe...

Tot ce-a fost nevoie pentru ca el să se trezească la realitate a fost să simtă pe piele primul fulg de nea. Își simțea palma mai caldă ca niciodată deși ținea în mână ceva ce se topea. Și-a dat seama că acolo era defapt sufletul ei atât de cald și primitor cum îl știa. Sufletul ei care spunea că încă nu l-auitat și că nu o va face vreodată. Își ia repede geaca din cuier și pleacă spre banca pe care s-au cunoscut. Știa că o va găsi acolo, așteptându-l.

Nimic... Nimeni... Banca era goală... Era prea tâziu! Ea plecase, doar cu 2 minute înainte ca el să ajungă. Dar tot nu era bine, pierduse momentul potrivit. A avut ocazia de a face ceva, dar a preferat să deseneze în continuare la birou. În loc să salveze acel fulg mic de zăpadă el l-a lăsat să se topească lin în palma sa rece. Acum el stătea singur și aștepta... sperând că poate vreodată ea se va întoarce la locul lor preferat...

Ce înseamnă să lupți?

Când ajungi la capătul puterilor dar continui să mergi, înseamnă că îți dorești acel ceva cu adevărat. Să lupți după ce ai rămas fără arme și fără baterie înseamnă ceva. Nu credeți? Atunci când omul luptă cu toate forțele sale și lasă deoparte tot ceea ce e în urmă de dragul clipelor plăcute, nu o face în zadar. O face cu un motiv; o face pentru că asta simte și pentru că știe că așa este cel mai bine.

Să dăm un exemplu, puțin deplasat de realitatea pe care vreau sa o înfățișez, dar cu același mesaj. Pe câmpul de luptă soldatul x cade la pământ. Rămâne fără arme, e rănit, și nu mai are deloc forță în el. Inamicii l-au doborât și și-au făcut toate mendrele cu el. Comandantul îi orodonă să se ducă acasă, unde se va vindeca și totul va revenii la normal. Îi spune că mai rău își face însăși dacă stă rănit pe câmpul de luptă și, în același timp, îi face rău și comandantului, pentru că trebuie mereu să fie cu ochii pe el, să îl aibă în grijă. Și soldatul nostru x nu vrea și nu vrea să plece. Spune că, deși a trecut prin momente grele și oribile pe câmpul de luptă, cel mai mult a rămas cu momentele de victorie, pe care nu le va uita niciodată. Mai zice că nicăreri nu e mai bine ca pe câmpul de luptă, în ciuda celor întâmplate. El e convins că după atâtea înfrângeri trebuie să vină și o victorie, victoria cea mare, care va merita întru totul cele suferite. Ce părere aveți voi despre el? Mie mi se pare un soldat care știe ce vrea și nu nenunță în ciuda tuturor impedimentelor.

Așa că, atunci când un om, din viața ta cotidiană, luptă din suflet pentru ceva anume, nu-l înlătura. Bucură-te că, deși e la pământ, el tot nu renunță la ceea ce vrea și iubește cu adevărat!

Amintiri inventate (what and why?)

„Amintiri inventate” este un proiect prin care încerc să readuc la viață mari personalități ale lumii, încercând să cuprind cât mai multe domenii. De exemplu Ramses al II-lea al Egiptului, Wolfgang Amadeus Mozart, William Shakespeare, Adolf Hitler și alții. Am să încerc să respect cât mai multe elemente din cadrul real al acelor oameni, deși în fiecare poveste o să intervină personajul meu, că de, nu sunt degeaba băgăcioasă :P.  

Dacă aveți propuneri de personalități, le ascult și promit să încerc să le creez povești. 

Amintiri inventate (*)

Capitolul I

III Shemu, ziua 27 (31 mai 1279 î.Chr.)

Era o vară toridă și eu stăteam leneșă la umbra unui arbore de accacia în timp ce o nubiană suavă îmi făcea vânt cu o frunză de palmier. Deși era dimineață, întreg orașul era în picioare celebrând încoronarea lui Ramses al II-lea, fiul lui Seti I, devenit acum Usermaatre. Ar fi trebuit ca eu, în calitate de scrib al noului faraon, să fiu prezentă la ceremonia lui Amon; însă nu mi-au plăcut niciodată festivitățile și am preferat să stau cuminte sub un copac, așteptându-l pe fiul lui Ra să sosească, mândru de noua lui coroană shmty (coroană a celor două Egipturi).

-       Felicitări, Sese! îi spun cu bucurie lui Ramses, îmbrățișându-l. Prin puterea lui Amon să ajungi cel mai numit de viitori faraoni, cel mai temut de dușmani și cel mai iubit de egipteni!

-       Iset, frumoasa mea egipteancă, de când nu te-am văzut! Cum a fost campania din Nubia? Cum te-ai descurcat? Ai călătorit bine?

-       Sese, ușor. N-am fost persecutată! A fost bine, puține înfrângeri, dar o victorie finală.

-       Nubienii nu ți-au putut rezista, așa e?

-       Ei, știi doar că nu ăsta a fost scopul călătoriei mele. Tatăl tău, preabunul Seti, m-a delegat să fiu în grija proviziilor. Și unde este marea soție regală, frumoasa Nefertari?

-     Se pregătește pentru marele banchet și va dura ceva până își va face intrarea. Ceremonia lui Amon a obosit-o mult.

-       Să aveți o căsnicie fericită, Sese! Îți doresc sincer să ai parte de ce e mai bun!

Ramses plecă în grabă, nevoit să-și însușească cât mai repede funcția de rege. Împreună cu Seti I se urcă în trăsură și plecară în grabă spre curtea regală. Eu deja știam ce am de făcut. Să mă întrept și eu spre curtea regelui, unde va trebui să schimb datele rapoartelor, scriind numele noului faraon, Usermaatre.

Deși am ajuns târziu la petrecerea bunului meu prieten, am fost primită foarte bine: bere proaspătă și carne de pasăre gătită meticulos. Însă nu m-am putut înfrupta prea mult din bucatele aduse în numele zeului-rege, văzându-l pe Ramses sprijinit de zidul exterior al templului.

-       Dragul meu Sese, faraonul nu trebuie să fie trist. Nu se cade să stea singur la propriul banchet. Spune-mi, ce te apasă?

-       Iset! Exact persoana de care avem nevoie! Tu mă cunoști cel mai bine și mă vei înțelege. Nici cu Nefertari nu pot vorbi despre asta, crede că sunt doar copleșit de puterea care stă acum în mâinile mele. Iar preaiubita mea Istnofret, a doua soție regală, zace slăbită în camera ei.

-       Nu degeaba m-ai ales mâna ta dreaptă, încerc să îl încurajez, strângându-i brațul drept cu putere.

-       Mă tem că nu îmi voi mulțumi poporul, că nu voi fi demn de titlul de faraon al egiptenilor. Știi prea bine că nu sunt din sânge regal decât după tatăl meu, mama fiind o simplă nubiană de la curtea regelui. Tata a iubit-o foarte mult și de aceea a plâns zile când ea s-a dus, dându-mi naștere.

-       Sese, ai uitat cine te-a ales drept urmaș al tronului său? Însăși marele Seti I. Îi pui la îndoială rațiunea? Cu siguranță a făcut cea mai bună alegere denumindu-te pe tine faraon al celor două Egipturi. Vei face egiptenii mândrii de faraonul lor și vei construii cele mai minunate temple, aducându-i cele mai multe daruri lui Amon. Prin puterea care astăzi zei ti-au dat-o ție, tu vei fi un mare faraon, demn de poporul pe care îl vei conduce cu mâna ta dreaptă. Iar eu voi fi mereu aici pentru tine, preabunul meu stăpân. Acum hai la banchet, oamenii se întreabă unde le-a fugit noul faraon. 

Va urma...

Plugușorul Cucutei

Ești Cucuta nimănui
Ești bună de pus în cui.
Nimeni nu te mai vrea
Dispari fă din fața mea!
Ești futută-n cur și-n gură,
Ai față de muratură
Cu profu mereu vrăjești
Iar pe noi ne necăjești.
Nimeni nu te mai suportă,
Vrem să te vedem la morgă,
Să ai gura astupată.
Taci dracu din gura'odată!
Fetele te-nvidiază,
Băieții toți te vânează;
Dar de fapt e-n aparență,
N-ai tu NEVER concurență!
Te crezi tare și deșteaptă,
Dar de fapt tu esti o toantă.
Ești o proastă cu P mare
Și în cur o pupătoare!!
Și ești și lingușitoare
Și o mare cerșetoare...
Notele tu le cerșești
Pentru ele nu muncești!


[Poezie scrisă de o colegă de clasă]

Nu ne sărutăm până în ziua nunții!

Cu riscul de a repeta anumite părți dintr-un articol anterior de pe blogul lui Amon, totuși trebuie să scriu chestia asta! Azi am dat din întâmplare peste acest filmuleț:

Minunat, nu credeți? :)) Bine, înțeleg partea cu „Vreau să fiu virgină până în noaptea nunții”. Dar faza cu sărutul e chiar exagerată! Sau poate sunt numai eu cu licurici pe creier și gândesc așa, însă nu mi se pare normal ca nici măcar să nu te săruți cu un om decât după ce te căsătorești cu el. Mai era un filmuleț pe Youtube, puțin mai lung, tot despre cei doi, unde tipul spunea că la cei 31 de ani ai lui nu a sărutat niciodată o fată. Serios?? Where have you been all your life, mister?

Aștept părerea voastră sinceră!

Un post incendiar

Hai să începem postul printr-o mică recapitulare:

• deși am spus că nu mai scriu despre acea persoană, azi am trecut de limita răbdării cu muuuult
• acea persoană despre care vorbim am poreclit-o în clasa a IX-a cu nickname-ul CUCUTA
• cucuta este o plantă otrăvitoare, de unde și cunoscuta expresie „Doar n-am băut cucută” = doar n-am înnebunit
• comportamentul Cucutei se caracterizează prin:

• exagerare 
• pupare în fund tot timpul și pe oricine
• stil propriu de îmbrăcăminte (mulțumesc Leutza pentru idee)
• băgare în seamă în cel mai nepotrivit moment
• stricarea unor clipe minunate
• râs isteric și degeaba
• mestecatul gumei în mod iritant
• polemica la orice oră din zi și din noapte
• ar mai fi de zis, dar ce să mai... ați înțeles voi

Și cum stăteam eu azi în banca mea (foarte apropiată de cea a bunei mele prietene Cucuta) am avut parte de o zi cât de poate de „minunată” datorită ei. Mulțumesc, azi chiar vroiam să mă enervez la culme și nu știam unde să merg, așa că ai venit tu ca un bun samaritean și m-ai ajutat; mai mult decât era nevoie. 

A început draga de ea prin a schimba replici (care mai aveau puțin și dădeau în flirt, dacă nu erau deja) cu un anumit prof. Bun, vrei să strici ora întregii clase prin a despica firul în patru cu preaiubitul tău prof despre cum va-ți întâlnit voi din întâmplare în weekend cu mașina. Că ce naiba, eu la BAC am să scriu despre cum a luat ea carnetul de șofer și cum conduce. Și apoi mai și întrerupe lumea când un coleg citește un eseu/o temă sau îl ține de vorbă pe noul ei prieten mai în vârstă, ca să nu poată fii atent la tine  când prezinți tema și să ajungi să citești de-amboulea... Nu mi s-a întâmplat mie asta azi, dar au fost colegi care au avut parte de această „bucurie”. Știu că v-ai simțit grozav văzând că voi, în timp ce citeați, proful râdea cu ea (naiba știe pe ce motiv) și se jucau cu picioarele. 

Ajungem și la ora cu diriginta, „doamna dirigeantă” cum i-a spus din greșeală un coleg de clasă (nu mai știu cine).  Bineînțeles, obișnuitul pupat în fund și băgat în seamă când alții vorbesc. Gata, nu mai continui, că deja e prea mult și poate o să credeți că exagerez, deși nu e așa. Plus că m-am săturat eu să îmi tot aduc aminte aceste momente minunate.

Și la final de post vreau să scriu așa: Mălina (hai să o scoatem puțin din anonimat), să te îneci la următoarea linguriță de... treaba mare... pe care îl tot papi cu așa mare poftă. Să nu dea ăla rău să mai calci mult pe coadă clasa că se lasă cu război :)) Și așa nimeni nu te are la inimioară. Aștept cu nerăbdare banchetul de anul ăsta, să îți fac o declarație din inimă: „Iubitaaaa, tu ai fost Cucuta în cei 4 ani de liceu. Felicitări. (Shhh cei care știți faza cu „iubitaaa„). Oricum ai fost prea.....beep.... ca să-ți dai seama că de tine se râdea și că afișul ce tronează la noi în clasă pe tine te are drept protagonistă.”

Să aveți o zi bună, fără de Cucute! :D 

Despre pozele de album din clasa a XII-a

Ca întotdeuna, și anul acesta a fost mare tam-tam cu pozele pentru albumul de sfârșitul liceului. Da, pozele au ieșit super frumoase, chiar îmi plac. Dar m-au dezamăgit fetele... 

Aproape tot liceul era îmbrăcat la fel: fustiță neagră de la genunghi până sub țâțe, mulată pe fund și o cămașă. Bine, înțeleg că unor fete, cu forme frumoase și corp bine definit le stă bine. Dar nu orice fată arată bine îmbrăcată așa, nu o avantajează deloc, ba din contra: evidențiază anumite părți mai puțin plăcute ale corpului. 

Așa că fetelor, data viitoare alegeți și voi o ținută mai drăguță, că doar cu poza aia rămâneți toată viața...

F64.ro mi-a salvat Crăciunul

Anul acesta am fost într-o mare dilemă: nu știam ce cadouri pot face de Crăciun celor dragi. Bani prea mulți nu aveam, ratasem ziua de Black Friday (unde puteam cumpăra ceva frumos dacă eram pe fază) și ca să fie și mai rău, trebuia să mă împac cu ideea că de Crăciunul acesta nu voi putea face poze, să am și eu amintiri, pentru că tocmai mi se stricase aparatul meu foto de la atâta utilizare.

Și cum jeleam eu singurică, mi-am adus aminte de un supersite de aparate foto și accesorii, care aveau prețuri rezonabile și produse foarte bune: F64. Am intrat repede pe site și am văzut că au reduceri. Perfect, asta era salvarea mea. A dat norocul peste mine. Și cea mai tare chestie e că în zilele de 10 și 11 decembrie sunt super reduceri.

M-am uitat cu meticulozitate pe site-ul lor și am văzut că au produse din cele mai bune și oferă chiar o gamă variată de accesorii și aparate foto. Spre exemplu, un aparat foarte bun mi se pare Canon Powershot A800 de 10 MP, roșu ca Moș Crăciun, pe care vreau să i-l fac cadou celei mai bune prietene. După cum am spus, rămăsesem fără aparat foto. Și cum eram determinată să găsesc ceva pe gustul meu, la un raport foarte bun calitate-preț, am dat peste Nikon D5100, un aparat perfect pentru cei care vor fotografii profesionale.    

Cum reducerile au dat năvală peste mine din prima secundă când am intrat pe site, a fost ușor să găsesc cadourile perfecte pentru Crăciun. In my opinion, produsul cu cea mai mare reducere cred că va fi Binoclu Olympus 8x21 DPC I silver, numai bun pentru a-i vedea pe cei dragi plecați în țări străine mai aproape de noi și ca să nu îl mai pierdem și anul ăsta pe Moș Crăciun din vedere când trece - cu săniuța trasă de reni - deasupra hornului. E ușor de manevrat, cu un design foarte drăguț, nu ocupă mult spațiu (așa că o să încapă cu siguranță și în tolba Moșului) iar lentilele au un tratament special, ca tu să ai o imagine cât mai clară la o distanță foarte mare. 

În concluzie, găsești aparate pentru toate gusturile și toate buzunarele. Ai nevoie de card de memorie mai mare, vrei o husă pentru camera ta ca să o protejezi de ninsoarea care o să vină, nu te mai ține bateria la aparat atunci când faci un shooting? Chiar dacă ești profesionist sau te-ai inițiat în arta fotografiatului, dacă ești pasionat de fotografie sau doar vrei să ai amintiri din orice moment, F64 are tot ce vrei.

Mulțumesc celui mai bun site de echipamente foto din România pentru că m-au salvat Crăciunul acesta. 

Postul participă la concursul organizat de BlogalInitiative și bineînțeles F64.

Hai să ne jucăm de-a „râsu-plânsu”

Mă uimesc din ce în ce mai mult cei din jur când îi văd cum trec așa repede de la o stare la alta. Acum râde în hohote și este foarte posibil ca peste 3 minute (1 minut și 20 secunde pe ceas) să înceapă să plângă cu jale din adâncul sufletului, cel mai probabil fără un motiv anume; pur și simplu i s-a năzărit lui așa deodată.  

Cum poți, ca om, să nu te controlezi? Defapt nu e vorba neapărat de control, ci de instabilitatea ta emoțională probabil. Sau faci asta doar ca să ceri îndurare celor din jur? Vrei să fii în centrul atenției prin suferința ta? Vrei să vină toți la tine cu bastiste colorate să te ia în brațe, să te șteargă la nas și să facă tot ce vrei tu doar pentru că suferi? Dacă chiar ai problemă și întradevăr îți vine să plângi (se îmtâmplă, normal) nu te exteriorizezi în felul ăsta, să te vadă tot orașul cum bocești; și dacă suferi chiar așa tare de dai în plâns cronic, atunci de ce adineauri râdeai de nu mai puteai? Hotărăște-te! Ori ești vesel si zburdalnic, ori ești mohorât și melancolic. Că cei de lângă tine nu mai înțeleg nimic și nu mai știu ce să creadă: ești bine, nu ești bine, faci doar mișto de ei, ai luat-o razna de tot... Ce se întâmplă cu tine?

Eh... așa sunt unii... se joacă de-a „râsu-plânsu”, că doar ce naiba, e bine să mai diversifici. 

Axis of Awsome

Îi ador pe oamenii ăștia. Sunt super amuzanți, originali și au talent. Sper să vă placă și vouă.

 

Întrebarea zilei

Am auzit recent de la un amic (Cody) de întrebările ciudate care se pun la interviurile marilor firme, gen Google, Facebook, Apple... Curioasă din fire, am intrat pe net și mi-am băgat puțin nasul, ca de... am și eu Internet din nou. O întrebare mi s-a părut super drăguță și amuzantă:

Ce ai face dacă ai fi un creion pe punctul de a fi băgat în ascuţitoare?

Aștept cu nerăbdare să aud răspunsurile voastre :))

Internetul e de vină

O să o iau razna curând! Internetul meu de acasă face figuri de zile mari și greu mă abțin să nu dau una modemului pentru cât de tâmpit e. Când îl văd că pâlpâie cu câte o liniuță-două, îmi vine să mă urc pe pereți. Și ăștia de la RDS au venit la mine până acum de vreo 3 ori. După ce plecau, îmi mergea netu vreo 2 zile după care pica iar. 

Vă rog, ăștia care îmi dați Internet, fie-vă milă de sufletul meu nevinovat și nu mi-l luați în cel mai drag moment. Mulțumesc!

Noroc de ora de TIC și de dirigă că ne dă net, de mă bucur și eu de plăcerea navigării în lumea on-line :))

Ritualuri „spirituale” în Onești

Cum ieri a fost o vreme superbă afară - venise primăvara :x, mi-am petrecut aproape toată ziua prin oraș cu Andrei. Și plimbându-mă prin parc, am observat niște „fenomene” ciudate :)) 

Știți că pe aproape de intrarea în parc sunt acele mese cu bănci acoperite. Mare mi-a fost surprinderea să văd că una din mese era arsă într-un mod barbar. Parcă fusese un incendiu acolo. Mi-am zis că unii nu aveau ce face sau erau nervoși că îi părăsiseră iubitele și au dat foc la masă. Bun...

Cum s-a lăsat întunericul și trecând pe aproape de roată, am observat că unii făcuseră foc în plin parc. Superb :)) Și-au dat foc la prostie... Ori unii făcuseră vreun ritual și aveau nevoie să stea în jurul focului, orbiți de vreo forță divină, ori s-au săturat de greutatea apăsătoare a creierului și i-au dat foc. Pentru că mirosea într-un hal... îți venea să te zgârii pe ochi.

Concluzia e că la noi în parc se fac vreun fel de ritualuri, sau se manifestă unii în modul loc unic de a-și exterioriza dragostea pentru natură. La ce-am văzut ieri se adaugă și niște bănci din parc care dispar zi de zi sau sunt rupte într-un mod barbar. Felicitări băieți (nu cred că fetele ar fi în stare de așa ceva, deci cercul se restrânge la ei) pentru munca depusă în folosul ditrugerii parcului municipal.

Omul - al 5lea element

Viața e jocul primitiv al Universului, e însăși cântecul surd al naturii. E creația omului primar, plastelina din care ființa alege cunoașterea și seva din care extrage înțelepciunea. Însă viața omului este condiționată de cele 4 elemente primordiale: apă, aer, foc și pământ. Cu ele s-a născut și din cauza lor va muri. Ele l-au condiționat, l-au limitat și i-au conturat în minte un semn de întrebare evident. I-au determinat disperarea și l-au făcut să cufunde universul în uitare.

Puterea omului a fost aceea de a-și contura existența în cele mai întortocheate și tragice moduri. Omul s-a crezut marele cuceritor al Universului și a încercat să modifice elementele primordiale. Complicându-le, încercând să le dea altă formă, ființa a pierdut – uluit de fundalul existenței, de decorul inuman al Sensului – înțelegea Absolutului, care a rămas neschimbat încă din primele zile ale existenței sale.

Omul n-a știu niciodată și nici n-a putut să-și accepte imaginea primară. Astfel a ales să ucidă sfera tuturor lucrurilor din Univers, modelându-l prin neputința sa de a-l defini. E nevoie de mai mult de o simplă formulă pentru a putea readuce ființei imaginea clară a motivului pentru care a fost creat. Deși a căutat de unul singur răspunsuri care nu există, prin încăpățânarea lui nu a renunțat. Atunci când a văzut că nu poate atinge sentimentul suprem al creației, gloria definirii, a resurs la filosofie, crezând că îl va elibera.

Ne definim în disperarea neputinței de a creea, deși nu acceptăm această soartă. De aceea existența noastră va fi întotdeauna o luptă ostilă între aceste elemente primordiale ale  Universului, pentru că omul nu va recunoaște niciodată că Universul nu se discută, ci se exprimă.

X Factor vs. Vocea României

Cum toată lumea se uită la televizor, mai puțin eu (foarte rar, și atunci la desene :)))), atunci știți vestitele emisiuni TV X Factor și Vocea României. Eu știu că mereu Antena 1 și ProTv au avut râcă una pe alta și cheastia asta cu emisiunile de același fel mă convinge și mai tare. Nu știi ce emisiune să urmărești. Nu mai știi cu cine să votezi, ce membru din juriu să apreciezi. Te contrazici singur și nu ajungi la un compromis. Te panichezi și intri în criză Mihai Morar sau Smiley??? Paula Seling sau Loredana??? Aș fi continuat și cu participanții, dar nu îi cunosc...

Știu, am exagerat mai sus :))

Ideea e că ar trebui să fie doar o singură emisiune de genul aceasta. Nu ne trebuie 7mii de emisiuni-concurs în care să ne arătăm talentul de buni tenori sau soprani etc. Una e de-ajuns. Plus că, cel puțin unul din concurenții de la fiecare din cele două show-uri s-a întrebat măcar odată la care din ele să meargă. Sunt convinsă! Și treaba asta e iritantă. Nici tu, ca telespectator, nu știi care emisiune îți place mai mult. Ai vrea să te uiți la amandouă, dar nu poți, fiind presat de timp sau de ce mai ești tu presat. 

O fi având alte reguli de participare, alți membrii în juriu alte lulele și surcele, dar tot aceeași vrăjeală e. Aș mai zice de emisiunile astea părți mai rele decât alea de mai sus, dar nu vreau să se supere vreun fan pe mine :))

Și așa, ca să împăcăm și capra (în cazul nostru XFactor) și varza (aici Vocea României), spun că pe mine mă fascinează puțin mai mult X Factor, deși nu mă dau în vânt. Nu țin cu nici un concurent și nu am preferințe. 

Voi la ce emisiune vă uitați? Ce preferați aveți? :))

Ea!

Ea nu mai e fata de care te-ai îndrăgostit...
Nu mai zâmbește-asa senin la văzul tău,
Nu-și mai aduce-aminte de primul răsărit
Pe malul lacului - ce se-oglindea perfect în ochii ei.


Și de-a scăpat din mâna ta firavă,
Nu-nvinui că n-ai iubit-o îndeajuns.
Ea n-a plecat în veci din palma ta perfectă,
Ci doar s-a cuibărit în sufletu-ți nestins!

Bucăți, momente

            Azi am revăzut-o! Pe EA! Era atât de frumoasă, cu părul ei dezordonat și ochii gingași. Atât de fermecătoare prin simplitatea ei. Mi-e dor de ea... mi-e dor s-o pot ține în brațe, să o pot săruta, să îi pot privi din nou chipul inocent și să îi spun un sincer „Te iubesc!”. O vreau înapoi... Vreau să îmi revăd viitorul în ochii ei, să mă ascund în umbra ei și să îmi picure fericire-n ochi. Știu că e prea târziu, știu că visez prea mult, visez cu ochii deschiși, dar îi vreau puritatea și sensibilitatea înapoi. O vreau a mea...

            Poate că m-a uitat. Sigur m-a uitat! A aruncat amintirile cu NOI și a decis să nege căm-a iubit și că am iubit-o, că am fost acolo pentru ea mereu.

            Regret... acum nu mai are nici un rost să mai încerc... trebuie să accept faptul că am pierdut-o pentru totdeauna... și că izvorul de iluzii din care mă hrăneam a secat. Am să încetez să mai scriu despre ea. Vreau să arunc toate momentele speciale într-un geamantan, să îl încui și să îl arunc pe fundul mării.

            Doar dacă aș putea face asta...

            Nu mi-o pot scoate din minte. Pur și simplu NU POT! Amintirea ei prinde contur ca un fum ce se adună în jurul gâtului meu. Mă face să trăiesc milioane de ani într-o singură clipă. M-a învăluit complet, mi-a luat sufletul cu totul și îl ține captiv în cutiuța ei cu amintiri de pe noptieră. S-a agățat de mintea mea, mi-a invadat conștientul și nu-mi mai dă pace.

            NU! Trebuie să uit. Trebuie să sădesc trecutul pe un câmp nefertil, din care să nu mai iasă nimic niciodată. Am să încerc să mă gândesc la altceva, să-mi ocup mintea și timpul cu altceva. Mi-am luat chitara și am început să cânt. În zadar, degetele mele cântă mecanic Alternosfera – Înschisoarea albă. Decid că asta e o cauză pierdută și pun chitara la locul ei. Sunt nebun... nebun dupa ea, bolnav de ea!...

            Azi am iesit amândoi la o plimbare. E la fel de frumoasă ca în memoriile mele, poate chiar mai frumoasă. E superbă! Adorabilă! Ne-am așezat cuminți pe o bancă în parc și am vorbit. Nu mă întreba, nu știu despre ce am discutat. Am lăsat-o doar pe ea să vorbească; mie îmi era mai mult decât suficient să o privesc din nou, să o aud cum vorbește, să îi privesc fiecare mișcare fină, să o ador în timp ce își răsucește o șuviță de păr și trage din țigară. Mi-aș fi dorit să fiu eu în locul filtrului, buzele ei să le atingă pe ale mele. Aș fi dat totul doar ca să o sărut, să îi simt finețea buzelor dulci. Dar am crezut că e un gest exagerat și nu am făcut-o. Sau poate îmi era teamă de un refuz...

            Am condus-o acasă și la ieșirea din parc am luat-o de mână. Am îndrăznit la un asemenea gest și ea nu m-a refuzat. Eram ca doi copii, împreunați sub luna plină.

            Mi-am băut cafeaua de dimineață la ea acasă. Are aceeași căsuță mică și primitoare ca în alte dăți. O priveam liniștit (în aparență; inima îmi bătea cu putere înăuntrul meu) cum sorbea din ceașca ei roșie de cafea. Cel mai frumos mod de a începe dimineața.

            Nu mă așteptam deloc la ceea ce a urmat: a lansat o invitație. Mi-a propus să vin la ea în seara asta și să rămân peste noapte. Să o iau drept o glumă sau să cred?!? Totuși, părea serioasă și mi-a repetat în multe rânduri că nu glumește, dar pare prea frumos pentru a fi adevărat. În fine, invitația era valabilă. Acum, să accept sau nu? Dacă vin la ea, am să fiu tentat să o sărut, și să o țin în brațe... încolțit în micul ei paradis. Și dacă nu vin, cu siguranță voi regreta...

            Așa că am decis: voi merge!

            Sunt cel mai norocos bărbat din lume!

            Nu știu cum s-a întâmplat, dar e a mea! Lumea întreagă a complotat la fericirea mea seara trecută. Să îți povestesc....

            M-a întâmpinat cu un zâmbet dulce și inocent ce m-a făcut să cred că nu glumise cu propunerea. [...] Am decis să ne uităm la un film și am ales unul de groază; am simțit atunci o ușoară strategie în alegerea ei. Vroia oare să se cuibărească la mine în brațe atunci când se speria? Pe la jumătatea filmului o iau în brațe, sub pretextul scenelor de groază din film. Și-a întors ușor chipul spre mine și pentru câteva secunde am avut impresia că mă va da la o parte. Dar mi-a zâmbit, așa cum o făcea dintotdeauna atunci când eram împreună. Simțeam cum fiorii urcă pe șina spinării, îmi ajung în gât, gâdilându-mi toate simțurile și trezind o mare de senzații, aducându-mă mai apropae de rai, scăldându-mă în fericire. Nu mai puteam rezista! Trebuia să îi spun că o ador, că o vrau înapoi, că îmi este dor de ea...

            […] cel mai minunat sărut. Ne sărutam ca și cum întreaga lume s-ar fi contopit în sărutul nostru. În momentul acela am simțit că o iubeam. O iubesc!

            Acum stau în camera mea și unicul lucru la care mă gândesc e EA. Mă simt ca într-un vis, ca într-o lume în care noi suntem singurele personaje. Simt un val de căldură, un fior ce îmi inundă inima de fiecare dată când ea îmi apare în gând.

            M-am îndrăgostit!... 

_____________________

[Te iubesc Andrei!]