Mă uimesc din ce în ce mai mult cei din jur când îi văd cum trec așa repede de la o stare la alta. Acum râde în hohote și este foarte posibil ca peste 3 minute (1 minut și 20 secunde pe ceas) să înceapă să plângă cu jale din adâncul sufletului, cel mai probabil fără un motiv anume; pur și simplu i s-a năzărit lui așa deodată.
Cum poți, ca om, să nu te controlezi? Defapt nu e vorba neapărat de control, ci de instabilitatea ta emoțională probabil. Sau faci asta doar ca să ceri îndurare celor din jur? Vrei să fii în centrul atenției prin suferința ta? Vrei să vină toți la tine cu bastiste colorate să te ia în brațe, să te șteargă la nas și să facă tot ce vrei tu doar pentru că suferi? Dacă chiar ai problemă și întradevăr îți vine să plângi (se îmtâmplă, normal) nu te exteriorizezi în felul ăsta, să te vadă tot orașul cum bocești; și dacă suferi chiar așa tare de dai în plâns cronic, atunci de ce adineauri râdeai de nu mai puteai? Hotărăște-te! Ori ești vesel si zburdalnic, ori ești mohorât și melancolic. Că cei de lângă tine nu mai înțeleg nimic și nu mai știu ce să creadă: ești bine, nu ești bine, faci doar mișto de ei, ai luat-o razna de tot... Ce se întâmplă cu tine?
Eh... așa sunt unii... se joacă de-a „râsu-plânsu”, că doar ce naiba, e bine să mai diversifici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu