Viața e jocul primitiv al Universului, e însăși cântecul surd al naturii. E creația omului primar, plastelina din care ființa alege cunoașterea și seva din care extrage înțelepciunea. Însă viața omului este condiționată de cele 4 elemente primordiale: apă, aer, foc și pământ. Cu ele s-a născut și din cauza lor va muri. Ele l-au condiționat, l-au limitat și i-au conturat în minte un semn de întrebare evident. I-au determinat disperarea și l-au făcut să cufunde universul în uitare. Puterea omului a fost aceea de a-și contura existența în cele mai întortocheate și tragice moduri. Omul s-a crezut marele cuceritor al Universului și a încercat să modifice elementele primordiale. Complicându-le, încercând să le dea altă formă, ființa a pierdut – uluit de fundalul existenței, de decorul inuman al Sensului – înțelegea Absolutului, care a rămas neschimbat încă din primele zile ale existenței sale.
Omul n-a știu niciodată și nici n-a putut să-și accepte imaginea primară. Astfel a ales să ucidă sfera tuturor lucrurilor din Univers, modelându-l prin neputința sa de a-l defini. E nevoie de mai mult de o simplă formulă pentru a putea readuce ființei imaginea clară a motivului pentru care a fost creat. Deși a căutat de unul singur răspunsuri care nu există, prin încăpățânarea lui nu a renunțat. Atunci când a văzut că nu poate atinge sentimentul suprem al creației, gloria definirii, a resurs la filosofie, crezând că îl va elibera.
Ne definim în disperarea neputinței de a creea, deși nu acceptăm această soartă. De aceea existența noastră va fi întotdeauna o luptă ostilă între aceste elemente primordiale ale Universului, pentru că omul nu va recunoaște niciodată că Universul nu se discută, ci se exprimă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu